Executat silit de recuperatori, de două ori pentru aceeaşi datorie

Remus Stoian a luat 28 de mii de franci de la bancă acum nouă ani. Când a avut probleme cu ratele, creditul său a fost vândut unei firme de recuperări cu sediul în Olanda, iar bărbatul a ajuns să fie executat silit. Ca să-şi păstreze locuinţa, a reuşit să facă rost de bani cu care susţine că şi-a achitat tot împrumutul, dar s-a trezit cu un al doilea executor judecătoresc la uşă, scrie DIGI24

Remus Stoian: „E o executare gratuită, discutăm de a doua executare. Am reuşit să plătim în 24 de ore tot ce era de plătit la momentul respectiv. O sumă s-a mai adunat, cumulându-se la acel executor, aproape 40 de mii de euro”.

 

Bărbatul se judecă acum cu recuperatorul de creanţe, pentru că are conturile blocate.

 

Adrian Cuculis, avocatul clientului băncii: „Executorul a refuzat să închidă dosarul de executare deschis pentru a doua oară, motivând că acest recuperator de creanţe din afara ţării merge mai departe şi insistă că datoria nu a fost plătită, deşi noi am arătat foarte clar extrasele de cont”.

 

Banca nu a comentat situaţia acestui client până în acest moment.

 

Dar pentru ca astfel de situaţii să nu mai existe, Guvernul a reglementat strict activitatea recuperatorilor de creanţe. Firmele nu au voie să-şi hărţuiască datornicii, să-i sune noaptea, să le contacteze rudele ori să le lase notificări în uşă.

 

Noile reglementări ar duce la eliminarea de pe piaţă a recuperatorilor de creanţe care nu respectau până acum aceste reguli, spune reprezentantul unei firme din domeniu.

 

Georg Kovacs, directorul unei firme de recuperări creanţe: „Legea spune că avem dreptul să-l sunăm pe datornic, aşa că oricine va fi sunat va şti că avem licenţă şi dreptul să-i sunăm, iar debitorul are obligaţia să plătească.”

 

Potrivit unui studiu TNS Infratest, 21% dintre români îşi plătesc datoriile cu întârziere, pe când germanii sunt mai conştiincioşi – doar 12% depăşesc termenul. Dacă ne uităm la motive – românii nu reuşesc să fie la zi cu plata facturilor pentru că fie au rămas fără Serviciu, fie nu le ajung banii, au prea multe datorii, ori din neglijenţă.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed