Experiment incredibil: un practicant a fost numit șef peste 5.000 de oameni timp de o lună

Se întâmplă în SUA și compania se numește Adecco Group North America, scrie Business Insider. Tânăra a fost selectată din peste 2.000 de aplicanți în urma unei tabere de o săptămână plină cu activități, concursuri, prezentări și seminarii, în cadrul cărora au fost evaluate calitățile finaliștilor.
Pentru ocuparea postului de CEO timp de o lună, Savannah Graybill va primi un salariu de 10.000 de dolari. Tânăra a absolvit, în 2010, Universitatea Americană, facultatea de Jurnalism, după care a început pregătirea pentru MBA, în paralel cu performanțele din atletism, domeniu în care a fost foarte activă până la această vârstă. De fapt, tânăra era în căutarea unei activități pentru perioada în care nu va mai activa în sport.
„În loc să-mi fac griji în legătură cu viitorul meu, am decis să fac ceva în legătură cu el”, spune tânăra, care a trecut prin mai multe interviuri până când a aflat despre oportunitatea „CEO pentru o lună” oferită de Adecco.
Ea recunoaște că prima săptămână la acest job a fost destul de copleșitoare, chiar și în condițiile în care, ca atletă în timpul liber, este obișnuită să muncească mult, să riște și să călătorească. Pentru ea a fost o provocare și posibilitatea de a lucra atât de aproape de oameni atât de importanți.
Cel mai stresant lucru de la începutul acestei experiențe a fost nesiguranța legată de care va fi rolul ei în întregul proces și cum îi va face față. Totuși, la finele primei săptămâni din lună, ea spune că simte că a venit cu un plus de valoare în cadrul ședințelor cu clienții.
Cea mai importantă lecție a aflat-o de la președintele companiei, Joyce Russell, care spune că, indiferent de domeniul în care activează compania, cel mai mult contează oamenii care formează echipa.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed