money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Merkel: Germania şi Finlanda vor susţine cu tărie ca UE să sancţioneze rapid ţările cu deficite mari

Publicat la 01.09.2010, 14:57:18

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Merkel: Germania şi Finlanda vor susţine cu tărie ca UE să sancţioneze rapid ţările cu deficite mari
Urmărește money.ro pe Google News
Merkel a declarat, după o întâlnire, la Berlin, cu premierul finlandez, Mari Kiviniemi, că în opinia ambelor state consolidarea bugetelor este esenţială pentru soliditatea monedei unice europene.

Un grup condus de preşedintele UE, Herman Van Rompuy, lucrează la reforme care să prevină repetarea crizei datoriilor suverane care a afectat zona euro în acest an.

În viitor, ţările care depăşesc pragul unui deficit bugetar de 3% din PIB prevăzut în legislaţia europeană trebuie să fie penalizate fără întârziere, a spus Merkel.

"De acum înainte, Finlanda şi Germania vor negocia intens în grupul condus de Van Rompuy pentru a se asigura că sancţiunile vor fi impuse rapid şi decisiv, înainte ca limita de 3% să fie depăşită o perioadă lungă de timp", a arătat cancelarul german.

Kiviniemi a arătat la rândul său că prosperitatea economică a zonei euro poate fi asigurată doar dacă statele membre au finanţe solide.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite