Familia regală de Savoia cere despăgubiri statului italian
Publicat la 22.11.2007, 08:44:11
Familia regală mai cere şi restituirea bunurilor care i-au fost confiscate de statul italian în timpul exilului forţat, ca urmare a colaborării lui Victor Emmanuel al treilea cu regimul fascist al lui Mussolini.
În 1938, regele a promulgat legile rasiale ale regimului Mussolini, care au facilitat deportarea a aproape 8 mii de evrei italieni începând din 1943. Victor Emanuel a abdicat în mai 1946, iar fiul său, Humbert al doilea, a preluat succesiunea, însă doar până în iunie acelaşi an, când un referendum a pus capăt domniei.
Secretarul general al preşedinţiei Consiliului de miniştri a spus că guvernul italian nu datorează nimic familiei regale şi că se gândeşte chiar să depună plângere împotriva acesteia, din cauza responsabilităţii sale în instaurarea legilor rasiale în peninsulă. Stabiliţi de 50 de ani în Elveţia, moştenitorii ultimului rege al Italiei au primit permisiunea de a veni în ţară printr-o lege adoptată în 2002.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 26 august 2026: 1 euro = 5.2534 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
Ce sunt titlurile de stat Fidelis și cum le cumperi
Piețe financiare
Curs euro luni: 5.2536 lei. BRD Groupe Société Générale a urcat 0.67% pe BVB
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
