FEI - o noua sursa pentru finantarea IMM-urilor

Sursa: Tmctv.ro | Publicat: 23 ian 2007, 12:25

0
comentarii

Vot: 0,0 din 0 voturi

ARTICOLE NEWS

Ministrul finanţelor Sebastian Vlădescu a semnat, marţi, cu Banca Europeană de Investiţii memorandumul privind Fondul European de Investiţii, de 100 milioane de euro, destinat finanţării întreprinderilor mici şi mijlocii.

Fondul va deveni operaţional, cel mai probabil, în luna mai şi nu are o perioadă limitată de funcţionare.

"Fondul va aduce în România produsele financiare dedicate IMM-urilor şi va funcţiona ca un fond de investiţii cu mai multe componente: pentru participarea la capitalul social, inclusiv pentru capitalul de risc, pentru microcreditare, scheme de garantare", a explicat Vlădescu.

Sumele care vor intra în FEI vor proveni de la Comisia Europeană şi vor fi considerate ca absorbţie de fonduri europene. Fondul se înfiinţează, iniţial, cu 100 milioane de euro, dar sumele care vor fi acordate pentru finanţare vor fi reutilizate, în sistem "revolving", pentru că vor reintra în fond şi vor fi realocate altor IMM-uri. "Nu suntem legaţi de distribuţia lor către IMM-uri, dacă banii stăteau la Ministerul Economiei, sumele erau trase treptat", a spus Vlădescu.

Banii nu sunt sub formă de granturi şi, prin urmare, vor fi aplicate dobânzi. Ministrul finanţelor a spus că nivelul dobânzilor nu a fost încă stabilit şi nici managementul nu a fost, încă, desemnat.

"Administrarea se va face printr-o societate de administrare. Ministerul Finanţelor va fi reprezentat în Consiliul de supravghere", a precizat Vlădescu.

Principalul avantaj al Fondului va fi posibilitatea de accesare a fondurilor europene mai rapid şi nu treptat, pe măsură ce fiecare IMM va putea depune aplicaţia şi poate primi suma. "Firmele trebuie să facă aplicaţie după regulile pe care le vom decide când fondul va deveni funcţional", a mai arătat ministrul finanţelor.

Banca Europeană de Investiţii, principalul instrument de promovare a finanţare a Comisiei Europene, va contribui prin constituirea acestui fond în România la absorbţia fondurilor europene.

Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Taguri:
 

0
COMENTARII
ADAUGA UN COMENTARIU
scrie un comentariu nou.
Nume*
Email*
Subiect*
Mesaj*
Cod*

IMPORTANT

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate. Money.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!