Fermierii germani ameninţă că-şi vor muta producţia în România

0

Fermierii sugerează că după expirarea excepţiilor nu vor avea altceva de făcut decât să producă în străinătate, poate în România şi Bulgaria, cele mai sărace ţări din UE.

Este deja a şaptea lună de când Germania are, pentru prima dată în istorie, un salariu minim pe economie, dar nu toată lumea este fericită. Guvernul cancelarului Angela Merkel a recunoscut că lobby-şti din diferite sectoare economice i-au cerut să-i excepteze de la regula care spune că nimeni nu poate avea un salariu mai mic de 8,50 euro pe oră.

Informaţia a apărut în presă mulţumită demersurilor Partidului de Stânga. Cei mai insistenţi au fost reprezentanţii fermierilor şi asociaţiile publisherilor de ziare, care s-au întâlnit cu oficiali guvernamentali de nu mai puţin de 15 ori în lunile anterioare adoptării legii salariului minim pe economie în parlament. Se pare că presiunile au fost eficiente deoarece ambele sectoare au câştigat amânări în privinţa implementării salariului minim. Persoanele care muncesc la ferme cu contract temporar pot primi salarii mai mici decât cel minim până la sfârşitul anului 2016, în timp ce persoanele care distribuie ziare pot fi plătite mai puţin până la sfârşitul anului 2017.

 

mai multe, pe zf