Finlanda va fi prima ţară din lume care va testa venitul universal de bază pentru şomeri

Începând cu ianuarie, 2.000 de şomeri vor primi 560 de euro pe lună de la stat. Prin introducerea noii scheme, Finlanda va deveni prima ţară din lume care testează la nivel naţional venitul universal de bază, scrie ZF.ro.

 

“Credem că va fi un stimulent eficient pentru angajări, cel puţin într-un post cu jumătate de normă”, spune Marjukka Turunen, şeful Instituţiei de Asigurări Sociale (Kela), autoritatea care va administra programul.

 

Cei cărora li se oferă banii nu vor plăti impozit pentru acest venit, chiar şi dacă îşi găsesc de lucru şi primesc salariu.

 

Turunen a explicat că mulţi oameni care primesc ajutoare sociale în Finlanda nu acceptă locuri de muncă cu salarii mici deoarece se tem că după plata taxelor le va fi mai greu ca în perioada în care beneficiau de sprijin de la stat.

 

“De asemenea, această schemă le oferă oamenilor siguranţă financiară. Pot conta pe faptul că banii vor fi acolo la timp. Ce vor face cu ei, este treaba lor.”

 

 

Participanţii vor fi aleşi aleatoriu dintr-un grup de persoane cu vârste de 25-58 de ani care au primit indemnizaţie de şomaj în noiembrie 2016.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed