Sursa: Standard.ro | Publicat: 11 mai 2009, 00:00
Oficialii autoritatii care administreaza fondurile structurale admit, cu jumatate de gura, ca acesta ar putea fi doar inceputul unei renuntari in serie si spun ca, impreuna cu bancile locale, incearca sa gaseasca solutii pentru a facilita accesul la credite castigatorilor de proiecte finantate din bani europeni, pentru a asigura, deci, succesul proiectelor. Dialogul initiat este insa la inceput si nu se intrevede prea curand un punct terminus.
Renuntarea la fondurile europene nerambursabile vine in conditiile in care, in doi ani, pe toate programele deschise, Romania nu a reusit sa acceseze decat 426 milioane de lei dintre cele 23 miliarde lei puse la dispozitie de Bruxelles, adica exact 0,01% din bani.
12 imm-uri ar renunta la proiecte
Un numar de 12 firme au renuntat la finantarile europene obtinute anul trecut, deoarece nu si-au putut asigura cofinantarea necesara, fie pentru ca au ramas fara cash-ul de care dispuneau la acel moment, fie pentru ca nu au reusit sa obtina credite bancare, a declarat pentru Business Standard Laura Marusca, directorul general adjunct din Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii.
In opinia sa, numarul celor care vor decide sa renunte la proiectele castigate nu va fi mai mare de 20, dintre cele aproximativ 600 de proiecte care au obtinut decizii de finantare din partea ministerului. “Cine a vrut sa renunte a facut-o deja, iar motivele tin de bani: fie se bazau pe sume pe care nu le mai au, fie nu au reusit sa obtina de la banci creditele pe care contau”, a explicat Marusca. Nu la fel de optimist pare insa Stefan Ciobanu, directorul Autoritatii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale din cadrul Ministerului Finantelor Publice.
“S-ar putea sa existe firme care se considerau pregatite sa participe la proiect, iar acum nu mai pot sustine acest lucru. Sunt sanse ca numarul renuntarilor sa fie mai mare daca bancile nu accepta sa-si flexibilizeze politica de acordare a creditelor, cel putin in ce priveste IMM-urile care acceseaza fonduri europene”, a declarat Ciobanu.
Dialog stat-banci
Directorul Autoritatii a spus ca, in incercarea de a ajuta micile afaceri sa aiba acces la banii europeni, in ciuda crizei, Ministerul Finantelor Publice a demarat dialogul cu 15 dintre bancile care activeaza in plan local, pentru a gasi solutii comune.
“Au fost numeroase semnale din partea castigatorilor de proiecte europene care sustineau ca au avut dificultati in accesarea creditelor bancare necesare cofinantarii. Acesta a fost motivul pentru care am inceput dialogul si incercam sa convingem bancile sa aplice un alt tratament IMM-urilor din aceasta categorie, pentru simplul motiv ca ele reprezinta o investitie mai sigura”, a explicat Stefan Ciobanu, directorul Autoritatii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale din Ministerul Finantelor Publice.
Finantarea europeana functioneaza pe principiul cofinantarii. IMM-urile care castiga proiecte europene au asigurata finantare in proportie de 67% si trebuie sa acopere din surse proprii sau atrase diferenta de bani. “In cazul acestor antreprenori, gradul de siguranta in ce priveste recuperarea de catre banca a creditului acordat este mai mare”, explica Ciobanu.
Oficialul din finante spune ca, deocamdata, bancile au abordat prudent aceasta cerere a ministerului. Laura Marusca, director general adjunct in Ministerul pentru IMM-uri, spune ca ministerul ia in calcul o schimbare a modului de utilizare a banilor, pentru programele pentru care aproba finantari.
“Noi nu avem ce face, nu putem interveni in politica bancilor. Singurul lucru pe care il putem face ar fi sa asiguram prefinantarea. Daca pana acum, nu puteam decat sa decontam o cheltuiala efectuata de IMM-ul care are acces la bani europeni, acum ne putem gandi sa platim in avans prefinantarea. De aceasta facilitate ar putea beneficia firma declarata finantabila pe proiecte europene si singura conditie impusa ar fi prezentarea unei scrisori de garantie”, a explicat Marusca pentru Business Standard. Consultantul pe fonduri europene Radu Limpede, partener al Initial Advisory, respinge cauzele avansate de autoritati si arata cu degetul, in primul rand, catre cei care trebuiau sa aprobe proiectele. “Nu putem da vina doar pe banci. Autoritatile au aceeasi vina, in primul rand, pentru ca au intarziat foarte mult cu aprobarea proiectelor”, a declarat pentru Business Standard Radu Limpede.
Conform ultimei raportari privind accesarea de fonduri europene, din 2007, Romania are la dispozitie, din partea Uniunii Europene, pentru toate proiectele cu finantare comunitara, 23,8 miliarde lei. Din 2007 si pana la 30 aprilie, din suma la dispozitie au ajuns la beneficiarii de proiecte aproximativ 426 milioane de lei (100 milioane de euro), iar statul roman a mai acoperit diferenta pana la aproximativ un miliard de lei.
In procente, asta inseamna 4%. Au fost depuse, in acesti doi ani, aproximativ 7.800 de proiecte, din care 2.842 au fost respinse, iar alte 2.893 sunt in curs de evaluare. Doar 1.579 de proiecte, in valoare de 12,2 miliarde lei, au fost aprobate, iar dintre acestea doar 722 au primit decizie de finantare si au demarat propriu zis investitiile.
Consultantul pe fonduri europene Radu Limpede spune ca sunt trei cauze pentru care multi dintre cei care au castigat proiecte finantate de UE ar putea abandona acesti bani virtuali. Politica adoptata de banci, de la debutul crizei, este ultima ca importanþa, in opinia sa, prima fiind incapacitatea autoritatilor de a respecta un calendar clar. Acesta recomanda celor care au obtinut finantare sa nu renunte la ea, ci sa inghete proiectul, asa cum permite legislatia pe o perioada de pana la doi ani.
>Cine e de vina pentru renuntarea la proiecte
1. incapacitatea autoritatilor de a respecta un calendar clar
2. criza economico-financiara, cu efecte directe in constructii, imobiliare, confectii, automotive
3. bancile care ofera mai greu credite si la dobanzi mai mari
Sursa: Initial Advisory
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!© 2010 MONEY.RO – Marcă a Radio TV Global Network. Toate drepturile rezervate
Vot: 0,0 din 0 voturi