Guvernul a aprobat noua formă a Codului Fiscal, în care creşterea accizelor la motorină, plata unor impozite majorate pentru firmele care nu reevaluează clădirile deţinute şi modificarea termenului de depunere a declaraţiilor sunt printre cele mai importante reglementări care vor fi aplicate în 2012
Direcţia de control a marilor averi are angajat jumătate din personal, dimensionat la aproape 50 de salariaţi, iar primele verificări vor începe din a doua parte a anului viitor, dacă nu vor exista sesizări punctuale înainte de acest termen, a declarat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.
Ministrul Finanţelor Publice, Gheroghe Ialomiţianu, se teme de majorarea impozitelor şi taxelor locale într-un an electoral şi cere criterii de diferenţiere a creşterilor pe zone "mai dezvoltate" şi "zone mai sărace", pe baza cărora să fie fundamendate propunerile autorităţilor locale.
Ministerul Finanţelor va transmite Guvernului propunerea de ridicare de la 20% la 50% a limitei până la care pot fi majorate impozitele şi taxele locale sau eliminarea pragului maxim actual, de 20%, cu posibilitatea ca taxele să poată fi crescute în raport cu puterea financiară a locuitorilor.
Cabinetul de la Sofia va reduce taxa pe valoarea adăugată (TVA) cu 1% până în 2013 şi va înfiinţa o poliţie fiscală, a declarat marţi ministrul bulgar de Finanţe, Simeon Djankov, într-un interviu acordat cotidianului Standard.
România a intrat pe drumul stabilităţii macroeconomice. Măsurile luate de Guvern în ultimii doi ani au reuşit să reinscrie România pe un plan de creştere economică sustenabilă, nu mare, dar sănătoasă.
Creşterea accizelor la motorină, plata unor impozite majorate pentru firmele care nu reevaluează clădirile deţinute şi modificarea termenului de depunere a declaraţiilor sunt printre cele mai importante modificări aduse Codului Fiscal, reglementări care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2012.
Aceasta se va aplica tuturor maşinilor, înmatriculate sau nu în România şi pentru care taxa nu a fost plătită până acum. Din 2013, Guvernul are alte planuri: va lansa cartea verde, în fapt impozitul pe poluare.
Contribuabilii vor putea depune declaraţiile şi plăti obligaţiile fiscale cu termen legal 25 decembrie 2011 inclusiv pe data de 27 decembrie 2011 precizează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Firmele şi populaţia riscă să se trezească cu conturile blocate, în acest final de an, dacă nu îşi achită taxele şi impozitele. Deoarece bugetele sunt sărace, iar legea le permite, inspectorii pot penaliza datornicii chiar şi pentru o depăşire de câteva zile.
Anul nou nu aduce veşti bune pentru şoferi. Poliţa RCA s-ar putea scumpi cu 30-40%, iar amenzile pentru abateri în trafic vor fi mai mari odată cu creşterea salariului minim pe economie. Iar veştile rele nu se opresc aici. Tot de la anul intră în vigoare şi noua taxă de poluare.
Un total de 400 de firme din România, în principal 'nomazi fiscali', au fost înregistrate în Bulgaria în ultimul an datorită sistemului de taxe favorabil, potrivit autorităţilor din Ruse, citate luni de novinite.com.
România este pe locul 4 în UE la impozitarea veniturilor persoanelor fizice şi pe locul 6 la impozitarea profitului companiilor, informează consilierul de stat al primului-ministru, Andreea Vass Paul.
Senatorii au adoptat, luni, o lege privind confiscarea extinsă a bunurilor persoanelor găsite vinovate de infracţiuni de corupţie, proxenetism sau spălare de bani, dacă valoarea bunurilor dobândite în ultimii cinci ani depăşeşte "în mod vădit" veniturile obţinute de acestea în mod licit.
Guvernul nu are în vedere în anul 2012 creşterea taxelor, în condiţiile în care are o ţintă de deficit de 1,9% din PIB, iar pentru 2013 optează pentru deficit bugetar zero, a declarat, luni, premierul Emil Boc, la TVR1.
Pentru că bugetele sunt sărace, autorităţile îi pun în aceeaşi oală şi pe restanţieri consacraţi şi pe cei care au depăşiri mici. În sectorul 4, de pildă, primeşti somaţie la trei luni de la data scadentă şi ai la dispoziţie 15 zile să te scapi de datorie.
Întreprinderile sociale, adică acelea care au cel puţin 40% din angajaţi persoane din categorii defavorizate şi care se ocupă de incluziunea socială şi profesională a persoanelor vulnerabile, vor fi scutite de la plata impozitului pe profit, vor beneficia de credite cu dobândă suportată de stat şi de acces facil la finanţare europeană. Află în ce condiţii.
Peste 3.000 de fime au beneficiat, până la data de 14 decembrie, de noul noul regim al penalităţilor, astfel că prin plata creanţelor de peste 63 milioane lei au fost anulate penalităţi de întârziere de 6,69 milioane lei, potrivit datelor ANAF furnizate agenţiei NewsIn.
Proiectul de Lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, initiat de Ministerul Mediului si Padurilor, a fost aprobat de Camera Deputatilor in sedinta de joi, 15 decembrie 2011, si va intra in vigoare dupa publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei.
României nu îi va rămâne decât să reducă sau să oprească investiţiile, dacă deficitul bugetar nu se va încadra în ţinta actuală, potrivit analiştilor independenţi. Statul român s-a angajat să intre în jocul european al tăierii automate a cheltuielilor bugetare. Analiştii Guvernului au încredere fără rezerve în proiectul bugetar actual.
Guvernul anunţă că, în primul semestru al anului 2012, firmele vor putea beneficia de scutirea penalităţilor de întârziere în proporţie de 50%, în condiţiile în care plătesc obligaţia pricipală şi dobânzile aferente.
Cetăţenii români care au evitat plata taxelor în România şi au preferat să circule cu maşini înmatriculate în alte state pe numele altor persoane, în general în Bulgaria, nu vor mai putea circula cu ele decât 90 de zile.
Economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, consideră că, noul acord interguvernamental pentru consolidarea disciplinei fiscale aprobat de liderii europeni are un efect favorabil pentru că este de natură să disciplineze politicile. macroeconomice.
Guvernul irlandez a anunţat marţi, în cadrul proiectului de buget de austeritate pe 2012, creşteri de impozite destinate să aducă venituri suplimentare de 1,6 miliarde de euro, care să contribuie la reducerea deficitului public, relatează AFP şi AP.
Gheorghe Ialomiţianu s-a răzgândit. Ministerul Finanțelor va opera modificările la Codul Fiscal fără prevederea care instituia pentru țărani obligativitatea plății anticipate a unei cote de 16% din suma rezultată din vânzarea la piață a produselor agricole.
Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat luni că aplicarea măsurii propuse de USL de reducere a contribuţiilor sociale în 2012 şi, în acelaşi timp, menţinerea unui deficit de sub 3% din PIB presupune scăderea pensiilor cu 13% anul viitor.
Angajaţii de la stat ar putea scăpa de plata impozitelor până în anul 2016, dacă aleşii votează un proiect de lege în acest sens.
Comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului încep astăzi discuţiile pe marginea legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale. Se anunţă o misiune dificilă, în condiţiile în care s-au formulat peste 10 mii de amendamente.
Din februarie 2012 vei plăti obligatoriu pentru fiecare serviciu medical pe care vrei să îl accesezi din pachetul de bază un cuantum, calculat procentual din valoarea serviciilor medicale din pachetul de bază. Doar urgențele și bolile endemo-epidemice vor fi în continuare gratuite.
Acciza la motorină va creşte, de la 1 ianuarie, cu 4,4%, potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal, publicat recent de Ministerul Finanţelor. Ce înseamnă asta în preţ
Firmele îşi vor vor putea să deducă din 2012, în proporÅ£ie de 50%, taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziÅ£iilor de autovehicule ÅŸi combustibil destinat funcÅ£ionării acestora. Â
© 2010 MONEY.RO – Marcă a Radio TV Global Network. Toate drepturile rezervate