Florin Jianu: Legea prevenției va fi gata în primul trimestru din 2017; statul aplică întâi măsuri de prevenție și apoi amenzi

„Legea va fi valabilă pentru toate companiile, nu doar pentru IMM-uri, și va fi gata în primul trimestru al acestui an”, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Florin Jianu.

 

Potrivit acestuia, legea prevenției presupune că, înainte de a se lua o măsură punitivă împotriva unei firme, trebuie aplicată o măsură de prevenție.

 

„Toate organismele statului au două componente: una de prevenție și una de control, însă acestea realizează doar componenta de control. Cred că această componentă de prevenție trebuie să prevaleze în ceea ce înseamnă mediul de afaceri și atunci noi impunem o măsură de prevenție înainte de lua o măsură punitivă. Asta înseamnă că îi dai un timp la dispoziție întreprinzătorului să se conformeze și abia după aceea aplici o măsură punitivă. Această lege este cea mai așteptată de mediul de afaceri”, a mai spus Jianu după audierile din comisiile de specialitate.

 

Totodată, el a vorbit și despre măsurile de sprijin pentru IMM-uri, printre acestea figurând și programele de ajutor de stat, care vor avea și o componentă pentru IMM.

 

„În acest moment se constată doar o finanțare a companiilor mari, cu o investiție de peste 10 milioane de euro. Cred că trebuie să realizăm o echilibrare în acest sens și să susținem și IMM-urile românești pentru o finanțare adecvată, în acest fel având grijă și de capitalul autohton”, a adăugat Jianu.

 

În timpul audierilor, ministrul propus s-a referit și la majorarea salariului minim cu care s-a declarat de acord, însă a solicitat atenție față de firmele care se află în pericol să piardă locuri de muncă.

 

„Salariul minim înseamnă o echilibrare a ceea ce înseamnă procentajul între capital și muncă. Dacă pe de o parte venim cu o impozitare favorabilă a IMM cu 1% pe venit (pentru o cifră de afaceri de maximum 500.000 de euro), scădem contribuțiile ș.a.m.d., pe de altă parte cred că statul trebuie să impună o creștere a salariului minim, cu foarte mare atenție pe zona firmelor care ar putea să piardă locuri de muncă, și să transforme România în ceea ce înseamnă o zonă de inovare”, a subliniat Florin Jianu.

 

 

Florin Nicolae Jianu, propus pentru funcția de ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, a primit, miercuri, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed