Florin Talpeş, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din IT, are un mesaj direct către noua putere: Marea întrebare este dacă PSD va sprijini mediul economic sau nu. Primii paşi nu arată bine

0

“Marea întrebare este daca PSD va sprijini cu adevărat mediul economic sau nu. Aceasta este o întrebare cheie pentru că eu am citit şi recitit programul de guvernare al PSD, care a fost făcut public odată cu formarea guvernului, nu vorbim despre ce s-a anunţat în campania electorală, care conţinea strict măsuri pozitive, şi care nu avea nimic în spate despre măriri de taxe, sau modul in care obtinem resursele care sa sustina masurile. Am remarcat că există două categorii de măsuri: măsuri care sunt foarte precis descrise, cu termene clare, care sunt câteva, iar majoritatea măsurilor sunt vag descrise măcar prin faptul că nu au termene clare. Dacă se precizează că se vor aplica în 2017, nu se precizează dacă este vorba de 1 ianuarie sau de 1 decembrie de exemplu.

 

“Majoritatea măsurilor care sunt foarte precis descrise nu se referă la susţinerea directă a mediului economic, sunt legate de marirea pensiilor, salariilor în mediul bugetar, majorarea salariului minim”, a afirmat Talpeş, citat de ZF.RO.

 

 

Eliminarea plafoanelor la CAS şi CASS, impact la nivel de top management şi pentru cei mai buni specialişti din piaţă

 

Planul asumat de noul executiv este unul “ambiţios”, a adăugat şeful Bitdefender, însă problema este dacă vor exista şi resurse pentru aplicarea acestuia.

 

 

“Temerea pe care o am legată de ce vedem este că au făcut un plan bogat, ambiţios în care nu au proiectat bine resursele care să susţină programul. Iar acum a devenit evident că nu sunt resurse suficiente ca să îl pună in aplicare. Acest lucru se întâmplă în orice organizaţie: se fac planuri ambiţioase, iar apoi când se evaluează resursele încep temporizările si prioritizarea, se lasă unele lucruri pe mai târziu, sau se pun optional: daca vom avea resurse le vom face, daca nu, mai vedem la urmatoarea evaluare. Întrebarea este dacă vor avea o abordare echilibrata, adică vor lua măsuri care să şi stimuleze economia astfel încât economia să producă şi mai multe resurse ca să aibă de unde să fie executate e majorarile de pensii, de salarii din domeniul bugetar şi aşa mai departe, astfel încât practic economia să producă suficient încât să susţină promisiunile. Sau vor executa priorităţile definite clar – care sunt legate de salariul minim, pensii şi bugetari, cu orice pret, chiar cu pretul afectarii creşterii economice.

 

 

Primii paşi pe care i-am văzut nu ne încurajează să credem că vor alege o variantă echilibrată, înţeleaptă pe termen mediu /lung. De exemplu acum, la început, au părut că dau un impuls dezvoltării microîntreprinderilor prin mărirea plafonului şi oferirea opţiunii de impozitare cu 1% dar în acelaşi timp prin mărirea salariului minim, practic au anulat impulsul dat. Au anunţat că stimulează dezvoltarea microîntreprinderilor dar în realitate nu o fac.

 
A doua măsură, de eliminare a plafoanelor la plata CAS şi CASS, are un impact asupra industriilor – cel puţin vedem un impact pe top management şi pe cei mai buni specialişti din piaţă. Un impact în industriile cu salariile mari – IT în mod cert, putem vorbi de industria serviciilor financiare, de farma, dar probabil că mai sunt şi alte segmente. Nici aceasta nu este o măsură să stimuleze, ci una care taie din potenţialul de investiţii al industriei, rămâne de vazut ce efecte are.”