Diminuarea bugetelor de consum în contextul situaţiei economice actuale are un impact direct asupra cumpărăturilor de sezon, 68% dintre români declarând că se vor orienta spre cadouri utile. Cu toate acestea, 30% din populaţie intenţionează să cheltuie mai mult pe cadouri în acest an, faţă de 28% care au decis să restrângă acest buget. Peste 20% dintre respondenţi au declarat că vor cumpăra cadouri după sărbători, pentru a beneficia de cele mai avantajoase preţuri şi a evita aglomeraţia din magazine.
Potrivit Deloitte, două treimi dintre consumatori preferă produsele româneşti, tendinţă care se accentuează odată cu avansarea în vârstă, iar ca loc de unde vor face cumpărăturile, 68% dintre aceştia se vor orienta către hipermarketuri.
Comercianţii îşi pun speranţe în vânzările de sezon şi s-au pregătit din timp cu oferte, reduceri şi promoţii. În cazul cosmeticelor, produsele preferate de români pentru cadouri, sezonul sărbătorilor reprezintă vârful de vânzări. “Începând cu mijlocul lui octombrie şi până pe 20 decembrie se realizează cam 30% din vânzările anului în anii «normali». Anul acesta, deşi este anormal, tinde să se integreze în trend, pe fondul unei proiecţii negative pentru perioada ianuarie-martie 2010. După Crăciun şi Revelion, potopul!”, au declarat reprezentanţii Oriflame. Din totalul vânzărilor de cosmetice din acestă perioadă, aproximativ 65% sunt cumpărături pentru cadouri. Sărbătoare Sfinţilor Mihail şi Gavriil a dat startul, potrivit Oriflame. Ca tendinţă generală de consum pe final de an, reprezentanţii Deloitte au identificat orientarea cumpărătorilor spre produse de necesitate. “Asistăm la naşterea unui nou tip de consumator, care preferă produsele utile şi durabile, care renunţă la achiziţiile impulsive şi analizează cu atenţie deciziile de cumpărare, cântărind preţurile, calitatea şi plusvaloarea pe care o aduc produsele inovatoare”, spune George Mucibabici, preşedinte Deloitte România.
Cosmeticele sunt cele mai căutate cadouri de sărbători
Publicat la 12.11.2009, 22:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.2718 lei, franc la 5.5798 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 21-25 septembrie 2026: MedLife și Hidroelectrica în frunte, Aquila și SNN în declin

Piețe financiare
O gură de oxigen pentru Bursa de la București înaintea verdictului S&P. BET crește, dar investitorii rămân prudenți
Piețe financiare
Curs BNR valabil 26 septembrie 2026: 1 euro = 5.2718 lei.
Piețe financiare
