FMI declară război Germaniei

În prezent se poate observa o ruptură între Fondul Monetar Internațional (FMI) și Europa, reprezentată de fapt prin Germania, pe subiectul datoriei Greciei către UE. Aceasta s-a adâncit acum câteva luni, când Fondul a arătat că reducerea datoriilor este o precondiție pentru participarea sa la orice ajutor suplimentar care ar putea fi acordat Atenei.

În continuare, chiar înainte de referendum, FMI a lansat un raport privind sustenabilitatea datoriei Greciei. Momentul pare să fi fost ales pentru a fi unul strategic și s-ar putea să fi ajutat la obținerea acelui „NU”, reprezentând un vot pentru guvernul condus de Alexis Tsipras.

Din păcate, se pare că FMI nu a anticipat capitularea completă a premierului elen, iar acum, subiectul reducerii datoriilor a fost amânat din nou, de această dată până după ce Grecia va trece noul acord prin parlament și îi va aproba toți termenii.

Ieri a apărut un alt document secret al FMI privind sustenabilitatea datoriei Greciei și acest lucru nu este deloc surprinzator, comentează publicația americană Zero Hedge. FMI insistă din nou asupra soluției reducerii datoriei. Ne putem întreba dacă nu cumva SUA, care are drept de veto, trage sforile în spatele scenei și orchestrează anumite „scurgeri de informații” la momentul oportun.

Iată ce scrie Reuters: „Grecia va avea nevoie de o scutire de datorii care depășește cu mult ceea de ce partenerii din zona euro erau pregătiți să ia în considerare din cauza devastării economiei și a băncilor din ultimele două săptămâni, după cum arată un studiu confidențial al Fondul Monetar Internațional care a intrat în posesia Reuters.”

O analiză actualizată privind sustenabilitatea datoriei Greciei a fost trimisă la guvernele din zona euro luni seara, după ce Atena și cei 18 parteneri ai săi au căzut de acord, de principiu, să înceapă negocierile cu privire la un al treilea program de salvare în valoare de până la 86 de miliarde de euro, în schimbul unor măsuri de austeritate mai dure și a reformelor structurale.

„Deteriorarea dramatică a sustenabilității datoriei indică nevoia de reducere a datoriilor pe o scară care ar trebui să meargă dincolo de nivelul care a fost luat în considerare la acel moment – și ceea ce a fost propus de MES”, a declarat FMI, referitor la fondul de salvare al Mecanismului European de Stabilitate.

Țările europene ar trebui să-i acorde Greciei o perioadă de grație de 30 de ani pentru serviciul tuturor datoriilor europene, inclusiv pentru creditele noi, și o maturitate extinsă dramatic, sau să efectueze transferuri fiscale anuale explicite către bugetul grec sau să accepte „în avans marje de ajustare profunde” pentru împrumuturile lor către Atena, se mai arată în raportul citat.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed