Fondurile de pensii de pe pilonul II au obţinut un randament mediu de 9,9% în primele şase luni din acest an, în ciuda climatului investiţional neprilenic. Potrivit datelor publicate de Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România, performanţele din ultimele 12 luni s-au ridicat la 20,7%.
De la lansarea în mai 2008 şi până acum, fondurile de pensii private obligatorii au înregistrat un randament mediu anualizat de 16,6%, iar activele nete administrate depăşeau, la jumătatea acestui an 3,6 miliarde.
La sfârşitul lui iunie, randamentul mediu era de 9,9 la sută, iar performanţele din ultimele 12 luni s-au ridicat la 20,7%. Plasamentele în acţiuni listate au influenţat cel mai mult diferenţele de performanţă între fondurile de pensii private, în condiţiile în care bursele au fost extrem de volatile în primele şase luni din acest an.
Fondurile de pensii facultative au obţinut şi ele un randament mediu de 6,6% în primul semestru, iar câştigul din ultimele 12 luni a fost de 15,4%. Lansat în mai 2007, acest tip de fonduri a înregistrat un randament mediu anualizat de 8,9%.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Vot: 0,0 din 0 voturi