Franks: FMI ia în calcul finanţarea deficitului bugetar din a II a tranşă a împrumutului (VIDEO)

Sursa: NewsIn | Publicat: 06 aug 2009, 21:46

FMI are în vedere ca banii din a doua tranşă a împrumutului de la Fond să acopere deficitul bugetar, ca parte a pachetului de finanţare externă, a declarat, pentru NewsIn, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, precizând că instituţia a făcut deja acest lucru în alte state.
0
comentarii

Vot: 0,0 din 0 voturi

GALERIE MULTIMEDIA

ARTICOLE PE ACEASTA TEMA

ARTICOLE POLITICA SI ADMINISTRATIE

"Discutăm despre finanţarea deficitului bugetar al României din banii de la FMI şi dacă va fi luată, această decizie va fi parte a pachetului de măsuri agreat cu statul", a spus Jefrey Franks în urma unei întâlniri cu reprezentanţii Băncii Naţionale a României (BNR) şi ai celor nouă bănci semnatare ale acordului de la Viena.

Franks a precizat că finanţarea deficitului bugetar din banii de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu necesită schimbarea regulamentului instituţiei sau alte modificări legislative, în condiţiile în care FMI a făcut deja acest lucru în cazul altor state.

"Nu este nevoie de schimbări de regulament. Am finanţat deficitul bugetar şi în cadrul acordurilor cu alte state din afara Europei, iar în prezent luăm în calcul o astfel de măsură pentru Ucraina şi Ungaria", a mai spus Franks.

Preşedintele Traian Băsescu declara, miercuri seară, la postul public de televiziune, că joi va avea o întâlnire cu reprezentanţii FMI, precizând că va încerca să obţină de la Fond dreptul ca a doua tranşă din împrumutul contractat de România să meargă către bugetul de stat, şi nu în rezerva BNR.

La rândul său, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara joi că o echipă a băncii centrale discută "la nivel tehnic" posibilitatea ca a doua tranşă din banii de la FMI să ajungă la bugetul de stat, adăugând însă că, şi în acest caz, sumele respective ajung în final tot în rezerva BNR.

"Discutăm tehnic acest lucru. Împrumutul de la FMI e un fel de swap, noi alimentăm contul nostru în lei de la FMI şi, în schimb, primim DST şi o transformăm în monedă convertibilă. Ştiu despre această propunere şi o echipă de la noi discută tehnic despre cum s-ar putea face, dar în final banii ajung tot la BNR", a spus Isărescu.

Întâlnirea desfăşurată joi de la ora 18 la sediul BNR, la care au participat reprezentanţii băncii centrale, ai FMI şi ai celor nouă bănci care şi-au luat angajamentul de menţinere a expunerilor pe România a reprezentat o discuţie premergătoare pentru întâlnirea care va avea loc cel mai probabil în octombrie cu reprezentanţii băncilor mamă.

La sfârşitul lunii martie, reprezentanţii a nouă grupuri bancare europene cu afaceri în România - Erste Bank, Raiffeisen International, Eurobank EFG, National Bank of Greece, Unicredit, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank şi Piraeus Bank - s-au întâlnit la Viena cu oficiali ai FMI şi BNR şi s-au angajat să susţină operaţiunile de pe pe piaţa românească şi, în caz de nevoie, să suplimenteze capitalul subsidiarelor din România.

Urmăreşte pe WEBTV toate ştirile video şi emisiunile TMC

Update 10:17C.ÅžereÅŸ: Putem vorbi de un nou acord cu FMI

Reprezentatul României la FMI, Mihai Tănăsescu a declarat aseară, la Money Show, ca decizia este una bună atît din punct de vedere al costului finanţării, cît şi al efectelor.

"Trebuie sa fim atenti la inflatie. Acesta este un demers care poate sa ajute la o finantare a acestui deficit in crestere. Este in acelasi timp posibilitatea ca o cantitate mai mare de bani sa ramana la nivelul sistemului bancar pentru a putea fi acordati economiei" a declarat Tanasescu.

Soluţia folosirii celei de-a doua tranşe din împrumutul extern a fost avansată de preşedintele Traian Băsescu. El nu a exclus ca banii să fie folosiţi şi pentru plata salariilor şi pensiilor.

Fostul ministru al Economiei, Codruţ Şereş, a declarat că transferul banilor fondului destinaţii BNR la Ministerul Finanţelor echivalează cu un alt acord cu FMI.

"Practic, ceea ce solicită România este un nou acord cu FMI, în care să se renunţe la o parte de împrumut destinat BNR şi acel împrumut să fie directionat către MEF, Trezorerie, pentru finanţarea deficitului" spune Seres.

Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
 

0
COMENTARII
ADAUGA UN COMENTARIU
scrie un comentariu nou.
Nume*
Email*
Subiect*
Mesaj*
Cod*

IMPORTANT

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate. Money.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!