Fuziunea VW-Porsche va fi întârziată de o investigaţie. Acţiunile Porsche au pierdut 11%

Sursa: Mediafax | Publicat: 24 feb 2011, 18:43 | Actualizat: 24 feb 2011, 18:43

Fuziunea dintre producătorii auto germani Volkswagen şi Porsche, care trebuia finalizată în al doilea semestru, ar putea fi întârziată până în 2012 din cauza unei anchete penale în care sunt implicaţi fostul director general şi ex-directorul financiar ai Porsche, transmite Reuters.

2
comentarii

Vot: 0,0 din 0 voturi

ARTICOLE AUTO

Acţiunile producătorului de automobile sport Porsche au scăzut cu până la 11% după ce a anunţat că sunt şanse de numai 50% ca fuziunea să aibă loc în acest an.

 

La ora 12:48 GMT, acţiunile Porsche erau cotate în scădere cu 9,6%, la 56,69 euro pe unitate, în timp ce titlurile VW au coborât cu 2,2%.

 

Porsche a precizat că investigaţia nu va afecta o emisiune de drepturi în valoare de cinci miliarde de euro care ar urma să fie efectuată până la sfârşitul lunii mai, în scopul reducerii datoriilor.

 

"Investitorii cred că cu cât durează mai mult începerea fuziunii cu atât mai mici sunt şansele de succes", a declarat Markus Huber, trader la firma ETX Capital.

 

Procuratura din Stuttgart a anunţat că a extins o investigaţie asupra fostului director general Wendelin Wiedeking şi a ex-directorului financiar Holger Haerter, iar ancheta nu va fi finalizată înainte de sfârşitul acestui an.

 

Porsche a încercat în 2009 să preia VW folosind tranzacţii cu instrumente financiare derivate, dar a renunţat din cauza acumulării unor datorii mari. Ulterior, Porsche a acceptat o ofertă de preluare din partea VW, iar conducerea a fost concediată.

 

Wiedeking şi Haerter sunt investigaţi pentru manipularea pieţei în legătură cu tranzacţiile cu acţiuni VW şi au fost daţi în judecată şi în Statele Unite, de către fonduri de hedging.

 

Acuzaţiile se referă la manipularea pieţei nu prin tranzacţii ci prin faptul că nu au furnizat investitorilor informaţii corecte privind intenţiile Porsche faţă de VW. Cei doi foşti directori, suspectaţi iniţial de abuz de încredere, sunt acuzaţi acum de asumarea unor riscuri care ar fi putut pune în pericol existenţa Porsche.

Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
 

2
COMENTARII

Revista presei, 25 feb: Nou recall Toyota. Carburantii se scumpesc iar | 0-100.ro / Vineri, 25 Februarie 2011 09:33

...href="http://www.money.ro/fuziunea-vw-porsche-va-fi-intarziata-de-o-investigatie--actiunile-porsche-au-pierdut-11prc-_870796.html" target="_blank">money.ro. Renault intentioneaza sa majoreze numarul centrelor de vanzare din Franta dedicate marcii Dacia,...

0

Fuziunea VW-Porsche va fi întârziată de o investigaţie. Acţiunile Porsche au pierdut 11% | Info Blog « / Joi, 24 Februarie 2011 19:45

...cauza unei anchete penale în care sunt implicaÅ£i fostul director general ÅŸi ex-directorul financiar ai Porsche, transmite Reuters. Citește mai departe… ...

0
Pagina 1
ADAUGA UN COMENTARIU
scrie un comentariu nou.
Nume*
Telefon
Email*
Subiect*
Mesaj*
Cod*

IMPORTANT

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate. Money.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!