Generaţia tinerilor care nici nu învaţă şi nici nu lucrează

Statisticile arată că 17% din tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani nici nu învaţă şi nici nu lucrează, iar nivelul acestui indicator este foarte mare prin comparaţie cu cel din alte state. Procentul este mult mai mare în rândul fetelor din această categorie de vârstă, având în vedere că o cincime dintre acestea nu fac absolut nimic”, a spus Silvia Pisică, directorul general al Direcţiei generale de demografie şi statistică socială din cadrul INS. Ea a avut astăzi o prezentare în cadrul unei mese rotunde organizate la sediul INS privind impactul recalculării indicatorilor statistici din cercetarea făcută de INS pe piaţa forţei de muncă după datele definitive de la recensământul din 2011.

La nivel statelor Uniunii Europene, media acestui indicator este de 13%, cu cel mai ridicat nivel în Italia (de 22,2%) şi în Bulgaria (21,6%).

Cel mai scăzut nivel al indicatorului NEET este înregistrat în Luxembrug, unde nivelul este de 5% şi în Olanda, unde doar 5,1% din tineri nu învaţă şi nici nu lucrează.

Anul trecut, în România locuiau aproximativ 2,3 milioane de tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed