x


  • EUR
    4.5563
    USD
    0.1550
  • 31° C
    Vremea
    Bucuresti
    Vant

    18 km/h
    Umiditate

    35%
    Presiune

    33864 hPa
string(7) "externe"

George Friedman: Rusia nu are capacitatea de a fi o mare putere

La est, România are o Rusie imprevizibilă şi agresivă, o Rusie cu mari probleme economice. La sud, e Turcia, o ţară tot mai pusă pe ceartă. La Vest, Uniunea Europeană şi Alianţa Nord-Atlantică încearcă să-şi regăsească identitatea. În mijlocul acestei hărţi, România devine un aliat din ce în ce mai important pentru Statele Unite. Aşa se explică tot ce am văzut în timpul vizitei preşedintelui Klaus Iohannis la Washington. Explicaţia vine de la George Friedman, fondatorul Stratfor și Geopolitcal Futures. El a acordat Digi24 un amplu interviu, în care a analizat nu doar vizita preşedintelui la Casa Albă, dar şi principalele ameninţări cărora România trebuie să le facă faţă. În fine, George Friedman a făcut Rusiei un portret de ţară sumbru.

Author: Cristina Popovici | Sursa: Money.ro | Publicat: 14.06.2017, 6:06 | Actualizat: 14.06.2017, 6:06

Reporter: Preşedintele român, domnul Klaus Iohannis, tocmai a fost într-o vizită de lucru în Statele Unite. A fost, de fapt, primul lider din această regiune care s-a întâlnit cu preşedintele Trump, la Casa Albă. A spus, în timpul acestei vizite, că trebuie să beneficiem, în continuare, de sprijin din partea Statelor Unite, aceasta fiind o garanţie că nu ne vom întoarce într-o sferă estică de influenţă. Va primi România sprijinul de care are nevoie din partea Administraţiei Trump, pentru a contracara o Rusie mai agresivă?

 

George Friedman: Primeşte deja acest sprijin. Ne-am intensificat susţinerea pentru Armata română, dar şi antrenamente şi alte forme de cooperare. Întrebarea nu e, deci, dacă se va întâmpla, ci dacă va continua să se întâmple. Pentru Statele Unite, două sunt ţările care contează când vine vorba de contracararea Rusiei: una e Polonia, cealaltă e România. Acum, cu evenimentele din Turcia, România e şi mai importantă. E de o importanţă crucială pentru Statele Unite. De aceea a mers (Klaus Iohannis, n.red.) în vizită în SUA. Pentru că e atât de important.

 

 

Reporter: Preşedintele a folosit, de asemenea, această vizită în Statele Unite pentru a prezenta o viziune pentru relaţiile Statelor Unite şi ale NATO cu flancul estic al Alianţei şi cu România, în mod special. A vorbit despre eforturile Rusiei de a-şi crea o sferă de influenţă folosind forţa. A subliniat nevoia unui dialog cu Rusia, dar unul bazat pe o descurajare puternică. Care este punctul dumneavoastră de vedere cu privire la această viziune prezentată de preşedintele român în timpul vizitei sale din Statele Unite? Care sunt principalele provocări la adresa acestei viziuni?

 

 

George Friedman: Principala provocare e că Statele Unite sunt active, iar NATO analizează planuri de acţiune. Dacă vorbim despre o putere care să contrabalanseze serios Rusia, e foarte important ca aliaţii noştri din NATO să mobilizeze resurse militare alături de noi. Problema e că aliaţii noştri din NATO nu au foarte mult resurse militare. Aşa că, în acest moment, nu e clar cât de relevant este NATO în această ecuaţie. Poate oferi sprijin politic, dar nu-l descurajează pe Putin.

 

 

Reporter: Preşedintele român a spus, de asemenea, că România e cea mai proamericană ţară din UE. Sunteţi de acord cu această descriere şi, dacă da, de ce credeţi că e aşa?

 

 

 

George Friedman: Nu cred că e un concurs, aşa că nu sunt sigur cine e pe primul loc. În mod cert, România este o ţară foarte proamericană. Cred că e pentru că e interesul său naţional. România e expusă pe frontul estic, Moldova se confruntă cu presiuni din partea ruşilor. Celelalte ţări pot oferi o susţinere economică, dar numai Statele Unite oferă informaţiile şi resursele militare pe care România trebuie să le aibă pentru a rămâne liberă.

 

 

Reporter: Această vizită a preşedintelui român la Washington a venit într-o săptămână foarte tumultuoasă pentru Administraţia Trump, pe fondul audierii fostului director FBI, James Comey. În timpul audierii lui în Congres, Comey s-a arătat foarte îngrijorat cu privire la acţiunile lui Donald Trump. Aţi spus că alegerea lui Donald Trump precedă o criză socio-economică, în Statele Unite. Întrebarea mea e dacă nu cumva există deja o criză americană, una în care America nu redevine măreaţă, ci, dimpotrivă, devine mai slabă?

 

 

George Friedman: Europenii înţeleg deseori greşit Statele Unite. Ei cred că sistemul nostru politic e la fel de important pentru americani pe cât de important e pentru europeni sistemul politic din Europa. În Statele Unite, politica e un subiect. Dar adevărata bază a vieţii americane mediul de afaceri, universităţile, biserica, sectorul privat. Trecem prin nişte vremuri foarte agitate în sectorul public. Am mai trecut prin asta cu Richard Nixon, dar şi cu alţi preşedinţi. Ce e interesant în Statele Unite e că ceea ce se întâmplă în Washington are deseori prea puţin impact asupra a ceea ce se întâmplă în ţară. În afara Washingtonului, în care ziarul Washington Post face o obsesie pentru fiecare cuvânt, e incredibil cât de puţină atenţie e acordată (politicii, n.red.).

 

 

Reporter: Să ne uităm mai îndeaproape la Administraţia Trump. Vreau să discutăm despre politica externă a acestei administraţii. Aţi scris în trecut că Donald Trump are o doctrină radicală de politică externă. Tocmai a avut primul lui turneu extern, care a fost un indicator destul de bun pentru punctul în care se află doctrina de politică externă a lui Donald Trump. Ce a lăsat în urmă această deplasare în străinătate? Ce impact a avut, spre exemplu, asupra tablei de şah din Orientul Mijlociu?

 

 

George Friedman: E clar că, în Orientul Mijlociu, a avut consecinţe, pentru că s-a format o coaliţie în rândul arabilor pentru a izola Qatarul. E prima dată când am văzut o asemenea acţiune unitară. Preşedintele şi-a asumat meritele pentru asta şi eu cred că a avut un rol. A spus foarte clar: „dacă vreţi să ne continuăm lupta, va trebui să vă implicaţi în gestionarea unor ţări precum Qatarul.” Cred că e miezul politicii externe a lui Donald Trump. A spus acelaşi lucru şi la NATO: „dacă vreţi să facem parte din NATO, şi voi trebuie să faceţi parte din NATO. Şi, pentru a face parte dintr-o alianţă militară, trebuie să ai o armată. Nu putem fi traşi la răspundere pentru contribuţia noastră dacă voi nu răspundeţi pentru contribuţia voastră”. Priveşte cu foarte multă suspiciune orice relaţie multilaterală, în care părţile componente nu fac fiecare ce trebuie să facă.

 

Reporter:Tot pe subiectul politicii externe a acestei Administraţii, sunteţi de părere că un atac militar american împotriva Coreei de Nord e iminent. Ce v-a făcut să ajungeţi la această concluzie?

 

George Friedman: Nu aş spune că e iminent, ci că e foarte aproape. Ce m-a făcut să cred asta e următorul lucru: în ultimii 20 de ani, politica Statelor Unite a fost că obţinerea armei nucleare şi a unei rachete capabile să ajungă în Statele Unite nu pot fi permise. Până în acest moment, aşa ceva nu a fost posibil. Pe urmă, a devenit clar că nord-coreenii sunt foarte aproape de acest punct. Aşa că nu e posibil să ne imaginăm Statele Unite într-o lume în care Coreea de Nord ar putea distruge un oraş american. Am făcut, prin urmare, două lucruri: am mobilizat trupe, portavioane, bombardiere şi aşa mai departe şi i-am rugat pe chinezi să intervină. Decizia dacă va fi sau nu război aparţine Coreei de Nord. Nord-coreenii pot accepta să oprească acest program, să permită accesul inspectorilor şi aşa mai departe. Sau pot decide să nu o facă, dar e în vigoare o politică externă, încă de pe vremea Administraţiei Clinton, potrivit căreia unei Corei de Nord cu armă nucleară capabilă să lovească Statele Unite trebuie să i se răspundă pe cale militară. E acolo.

 

 

Reporter: Cum ar arăta aşa ceva? Cum ar arăta regiunea după un răspuns militar din partea Statelor Unite?

 

 

George Friedman: Întrebarea importantă e cum ar arăta Statele Unite după o acţiune din partea Coreei de Nord. Când luăm în calcul aceste variante, da, e posibil să fie oameni foarte supăraţi pe Statele Unite – dar când nu sunt oamenii foarte supăraţi pe Statele Unite? În al doilea rând, trebuie să ne protejăm ţara de asemenea lucruri. Ar fi o operaţiune militară foarte complicată, pentru că sunt zone în care se află artilerie, iar nord-coreenii ameninţă că vor ucide milioane de sud-coreeni care trăiesc în Seul şi pot face asta. Vedem un regim cu care nu am încercat să interacţionăm, ale cărui politici sunt nemiloase. Acum, se află în situaţia în care nu suntem siguri de ceea ce va face. A fost decizia sa, a înţeles care vor fi consecinţele. Nu avea nevoie să facă asta, dar a făcut-o şi, prin urmare, trebuie să presupunem că a făcut-o cu un motiv.

 

 

 

 

Reporter: Să trecem la Rusia, care e mereu un subiect frecvent aici, în această parte a Europei. S-a discutat foarte mult, în ultimele luni, despre motivele pentru care Donald Trump e, să spunem, atât de drăguţ cu ruşii, ca să preiau formularea din presa americană. De exemplu, cu divulgarea de informaţii strict secrete în timpul acelei întâlniri din Biroul Oval cu Serghei Lavrov şi cu ambasadorul rus în SUA. Ce părere aveţi despre această descriere? E doar o perdea de fum sau este, cu adevărat, foarte indulgent cu ruşii?

 

 

George Friedman: Ce s-a întâmplat a fost că presa a înţeles greşit ce înseamnă strict secret şi că s-a comportat ca şi cum aşa ceva a fost nemaiîntâlnit. Nu. Preşedintele a lăsat în vigoare toate sancţiunile împotriva Rusiei şi nu a făcut nimic în direcţia ridicării lor. A existat o creştere a forţelor în Polonia şi în România, avem manevre militare foarte ample în Polonia şi în România. În realitate, nu a existat o schimbare a politicii, e doar o continuare a politicii de până acum. Faptul că preşedintele a spus că e pregătit să discute e, de fapt, o trecere a preşedintelui la poziţia germană, aceea că trebuie să discutăm cu ruşii. Asta nu înseamnă… Ideea că el era deschis variantei unei renegocieri a situaţiei e, desigur, actuala poziţie, cu discuţiile de la Minsk şi toate celelalte. Când vine vorba de Donald Trump, în parte şi din cauza felului în care vorbeşte, dar şi din cauza faptului că e foarte antipatizat, încercările lui de a spune lucruri perfect rezonabile – nu le spune mereu – sunt interpretate într-o manieră bizară. Ideea e că poziţia Statelor Unite cu privire la Rusia a rămas neschimbată în ultimele luni, cu menţiunea că a adoptat mai mult direcţia europeană cu privire la nevoia de a avea un dialog deschis între cele două ţări.

 

 

Reporter: Şi atunci de ce sunt europenii atât de îngrijoraţi cu privire la relaţiile noii Administraţii cu Rusia?

 

 

George Friedman: Nu am nicio idee, va trebui să-i întrebaţi pe europeni. Ocupaţia principală a diplomaţilor europeni e să fie îngrijoraţi cu privire la Statele Unite. Îi îndemn pe diplomaţii europeni să fie preocupaţi de ei înşişi: care e politica lor cu privire la Rusia? Nu ei sunt cei care au mobilizat soldaţi aici, nici în Polonia, nu au făcut nimic pentru a-i intimida pe ruşi. Când România a avut probleme, Statele Unite i-au venit în ajutor. Trump s-a întâlnit cu preşedintele vostru. Deci aş privi din sens opus: de ce sunt europenii îngrijoraţi? Nu ştiu, poate pentru că, dacă se prefac că sunt îngrijoraţi de Statele Unite, nu vom observa că ei nu fac nimic.

 

 

Reporter: Aţi călătorit prin ambele extremităţi ale acestui continent, în ultimele luni. Spuneţi că aţi observat o modificare în ţări precum Polonia şi Ungaria referitor la gradul lor de îngrijorare în legătură cu Rusia. Spuneţi că sunt mai puţin îngrijorate. Dar în România? Aţi văzut şi aici o modificare?

 

 

George Friedman: Nu am văzut aceeaşi modificare din două motive: în primul rând, românii au Moldova ca motiv de îngrijorare, unde există o ameninţare imediată. Nu cred, de asemenea, că România a ajuns să înţeleagă slăbiciunea ruşilor. Ruşii sunt ca Arabia Saudită. Exportă petrol. Aşa trăiesc ei. Preţul petrolului a scăzut sub 50 de dolari barilul. Un motiv e că încercarea lor de a creşte preţul împreună cu saudiţii a eşuat, un alt motiv e că americanii exportă acum petrol. Pentru a rămâne stabilă, Rusia trebuie să compenseze într-un fel această situaţie. Aici e problema: când Rusia e slabă, se preface că e puternică. A invadat Siria, fără niciun fel de motiv, cu niciun scop – ce-i păsa ei de Assad?, doar pentru a-i arăta poporului rus că e o mare putere. Chiar înainte de prăbuşirea Uniunii Sovietice, ruşii susţineau foarte activ grupări teroriste în Europa. Dar realitatea e că URSS s-a prăbuşit oricum. Vorbim despre război hibrid. Războiul hibrid e ceea ce fac cei slabi când nu pot purta celălalt război. Războiul hibrid înseamnă propagandă, dezinformare, adrese de e-mail sparte. Dacă tragi linie, însă, problema Rusiei e că are o economie subdezvoltată, depinde de vânzările de petrol şi nu controlează preţul petrolului, iar acum trebuie să accepte această situaţie. Problema e că nu e vorba de personalitate. Preţul petrolului e 50 de dolari barilul. Nu e de ajuns. Şi dacă cel mai mare strateg din istoria lumii ar veni la putere în Rusia, tot 50 de dolari barilul rămâne.

 

 

Reporter: Spuneţi că această reafirmare a puterii ruseşti ilustrează ceva ce Karl Marx a scris cândva, şi anume că istoria se repetă, întâi sub forma unei tragedii, pe urmă a unei farse. De ce e aceasta situaţia Rusiei conduse de Vladimir Putin? Ce vedem acum e farsa?

 

 

George Friedman: Când s-a prăbuşit Uniunea Sovietică, a fost un experiment extraordinar care a eşuat cumplit. Această ţară trecuse prin invazia germană. Peste 20 de milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Când s-a prăbuşit, puteai să sărbătoreşti, dar conştientizai că era o tragedie. Rusia de azi e o mică parte din ceea ce a fost Uniunea Sovietică. FSB (Serviciul de Securitate al Federaţiei Ruse, n.red.) nu a fost în stare nici măcar să controleze ceea ce s-a întâmplat în Ucraina. Au pierdut, prin urmare, Ucraina. Au încercat o revoltă în est, dar au eşuat şi aici. Nu a putut invada, pentru că armata ei nu era capabilă să facă ceva. Dacă priveşti doar imaginea asta, vezi o ţară care a fost cândva o mare putere, care vrea să pretindă că e în continuare o mare putere, dar care, în realitate, nu are capacitatea de a fi aşa ceva. Da, este o farsă să te prefaci că Rusia reface Uniunea Sovietică, iar Uniunea Sovietică a fost o tragedie din multe privinţe.

 

 

Reporter: „Următorii 100 de ani”, prognozaţi un al treilea război mondial…

 

 

George Friedman: Da.

 

Reporter: Un război în care Turcia va avea un rol important. S-au schimbat multe lucruri de când aţi făcut prima oară acest pronostic. Credeţi în continuare în el şi, dacă da, cum stăm noi într-un asemenea scenariu?

 

 

George Friedman: Fiecare secol are marele lui război. Secolul XX, XIX, XVIII. Nu va fi acesta primul secol fără un război mare. De ce am ales Turcia? Pentru că Turcia creştea ca putere, în mijlocul celei mai strategice zone a lumii – strâmtoarea Bosfor, Marea Neagră, estul Mării Mediterane, lumea arabă. În acest moment, Turcia pare foarte slabă, din cauza loviturii de stat. Îmi place să spun că, în 1865, Statele Unite treceau printr-un război civil care făcea 600.000 de morţi. 35 de ani mai târziu, produceam jumătate din bunurile lumii. Nu e clar că instabilitatea duce la eşec. Vedem cum Turcia îşi extinde interesele în zona Mării Negre până în Caucaz şi în lumea arabă, dar şi în Balcani. Cum staţi voi în acest scenariu? Sunteţi o ţară balcanică, sunteţi cea mai europeană ţară balcanică. Intrarea Turciei în Bosnia, în Albania, în Kosovo vă afectează, fireşte. Aş spune că aveţi de-a face cu probleme care vin din două direcţii: România se confruntă cu ruşii, care sunt o putere în declin. Vă confruntaţi, de asemenea, cu turcii, care sunt o putere în ascensiune. Asta vă face importanţi pentru noi, dar e o regiune foarte periculoasă în care să trăieşti.

 

 

Reporter: Dar turcii sunt aliaţii noştri din NATO, nu-i aşa?

 

 

George Friedman: Da, sunt.

 

 

Reporter: Deci susţineţi, în continuare, acest pronostic pe care l-aţi făcut?

 

 

George Friedman: Foarte mult chiar. Prognoza mea a fost că vom vedea ascensiunea a trei ţări: Japonia era una dintre ele – e deja a treia cea mai mare economie -, Turcia, care stă acum la masa negocierilor cu ruşii şi cu americanii ca de la egal la egal şi nu e controlată de nimeni, şi Polonia, care e deja un jucător important pe scena europeană, unul foarte influent. E încă în ascensiune. La urma urmelor, Statele Unite rămân marea putere. Pe măsură ce avem o ascensiune sau o prăbuşire a unor puteri, apar tensiuni şi instabilitate. Pentru a se proteja de la est şi de la sud, România e într-o alianţă cu Polonia şi cu Ţările Baltice, iar această alianţă va fi unul dintre fundamentele Europei, pe viitor.

 

 

Poţi să calculezi aceste jocuri, dar, în mintea mea, dacă aceste trei puteri vor cunoaşte o ascensiune, Japonia şi Turcia vor avea un interes comun, de controlare a culoarelor maritime. Polonia va avea interese legate de Statele Unite. Acesta va fi conflictul. Există mereu o reorganizare a sistemului internaţional. Uitaţi-vă la anii 1900, uitaţi-vă la anii 2000. Între aceste momente, războaie cumplite. Până acum, în secolul XXI, am avut noroc, dar noile puteri nu s-au afirmat încă.