Grecia: Justiţia renunţă la inculparea directorului agenţiei de statistică pentru falsificare de date

Andreas Georgiou, un statistician cu vechime la Fondul Monetar Internaţional (FMI), a fost numit la conducerea ELSAT în 2010, într-un efort de restabilire a credibilităţii statisticilor Greciei, la câteva luni după declanşarea crizei datoriei. Guvernul socialist de atunci a dezvăluit că deficitul bugetar al ţării fusese mult subestimat.

În 2013, un procuror specializat pe infracţionalitate economică i-a inculpat pe Georgiou şi alţi doi angajaţi ai ELSAT sub acuzaţiile de falsificare a datelor fiscale ale ţării pe 2009.

Cazul a fost declanşat de acuzaţiile unui salariat concediat al agenţiei, potrivit cărora Georgiou ar fi umflat statisticile referitoare la deficit, ca parte a unei conspiraţii puse la cale de Germania pentru a justifica măsurile dure de austeritate care au însoţit pachetul de asistenţă financiară.

Georgiou a negat că ar fi săvârşit vreo infracţiune, afirmând că decizia Greciei de a cere ajutorul partenerilor internaţionali a avut la bază statisticile produse de predecesorii săi.

Andreas Georgiou va ajunge totuşi în faţa justiţiei pentru o acuzaţie mai puţin gravă, ce priveşte unele probleme din perioada scurtă când a lucrat atât pentru FMI, cât şi pentru ELSTAT.

Statisticile oficiale ale Greciei, cu date frecvent revizuite, au fost considerate una din cauzele intrării ţării în criză. De când conducerea agenţiei a fost preluată de Andreas Georgiou, oficiul european de statistică Eurostat a acceptat integral cifrele puse la dispoziţie de Grecia.

Cu toate acestea, independenţa ELSAT rămâne un motiv de preocupare pentru creditorii Greciei, prin acordul de lunea trecută de la Bruxelles premierul Alexis Tsipras angajându-se să garanteze independenţa deplină a acestei instituţii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed