Sursa: Agerpres | Publicat: 22 feb 2012, 15:24 | Actualizat: 22 feb 2012, 15:24
Greva controlorilor de pe aeroportul din Frankfurt, care urma să dureze până vineri seară, va fi suspendată miercuri la ora 20.00 GMT pentru a permite reluarea negocierilor, a declarat pentru AFP preşedintele sindicatului din domeniul securităţii aeriene GdF din Germania, Michael Schofer.
Societatea care gestionează aeroportul, Fraport, a comunicat sindicatului GdF disponibilitatea sa de a relua negocierile, însă a cerut să înceteze în prealabil greva controlorilor, care perturbă traficul începând de joia trecută.
Â
Negocierile vor fi reluate joi dimineaţă, a precizat Michael Schofer. Până acum acestea erau blocate deoarece Fraport considera exorbitante revendicările GdF în termeni de creşteri salariale şi timp de lucru.
Â
Miercuri, greva a determinat societatea Fraport să anuleze 170 de curse aeriene, număr în constantă diminuare de la declanşarea mişcării şi care reprezintă ceva mai mult de 10% din traficul cotidian al aeroportului, primul ca mărime din Germania şi al treilea din Europa.
Â
Fraport şi compania aeriană germană Lufthansa, cu sediul la Frankfurt, mobilizează împreună salariaţi pentru a suplini personalul aflat în grevă şi a asigura aproape toate cursele intercontinentale şi europene.
Â
Lufthansa a pierdut între 50 şi 100 de milioane de euro în termeni de cifre de afaceri de la începutul grevei, potrivit estimărilor lui Stefan Lauer, unul dintre membrii conducerii companiei aeriene, citat miercuri de Financial Times Deutschland, adaugă sursa citată.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!© 2010 MONEY.RO – Marcă a Radio TV Global Network. Toate drepturile rezervate
Vot: 0,0 din 0 voturi