Guvernul a terminat banii de pomeni. Shhaideh avertizează: Plafonul de împrumut pe 2017 a fost epuizat

La finalul săptămânii trecute, Reza Baqir, şeful Misiunii FMI pentru România, a spus că, “din cauza reducerilor fiscale, anvelopa de venituri a scăzut considerabil”, ceea ce “limitează capacitatea Guvernului de a-şi atinge ţintele fiscale”. Baqir a explicat că, atunci “când oamenii se obişnuiesc cu taxe şi impozite relaxate, e foarte greu să le creşti ulterior”.

 

Reprezentantul FMI a subliniat că “în România consumul a crescut puternic, dar investiţiile publice sunt aproape zero. Pentru o creştere sustenabilă, politicile publice trebuie îndreptate spre investiţii publice”. Or, România a “crescut cheltuie-lile cu salarii şi pensii. Cele cu investiţiile – nu”. Aceasta în condiţiile în care “relaxarea fiscală a României e cea mai agresivă din Europa”.

 
Raluca Turcan, preşedinte interimar PNL, a spus sâmbătă,la Cluj, că nu mai sunt bani. Situaţia e explozivă, iar Guvernul poate cădea în trei luni.

 

“Toate cheltuielile cu salariile trebuie suportate din bugetele locale” ale primăriilor şi consiliilor judeţene, a spus politicianul, conform Mediafax. E o noutate, pentru că “în foarte multe localităţi cheltuielile sunt peste nivelul veniturilor”. Lucru ştiut, obişnuit în zonele mai sărace.

 

Tot sâmbătă, vicepremierul Sevil Shhaideh s-a întâlnit cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor. Preşedinte e primarul PSD al sectorului 3, Robert Negoiţă. “Pentru contractele de finanţare pe POR (n.n. – Programul Operaţional Regional), mai daţi ordonanţă pentru prefinan-ţarea din Trezorerie?”, a întrebat acesta.

 

Vicepremierul i-a răspuns că “plafonul de împrumut la nivel naţional, care înţelegem că anul acesta a fost atins, este epuizat”. Sevil Shhaideh spunea, la discuţia cu primarii, că Ministerul Dezvoltării a iniţiat procedurile pentru acordarea unor împrumuturi de la Trezorerie.

 

 

mai multe, pe romanialibera.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed