Executivul a autorizat, miercuri, ministerul Agriculturii să încheie angajamente de plată în valoare de 730 milioane lei, pentru continuarea programului Fermierul în 2008.
Premierul Tăriceanu a precizat, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului, că agricultorii vor avea, astfel, la dispoziţie fondurile necesare cofinanţării sau întocmirii documentelor necesare pentru obţinerea de credite sau de împrumuturi nerambursabile. Termenele de plată sunt 2009, 2010 şi 2011.
„O pondere mare a cheltuielilor din agricultură trebuie să meargă pe investiţii şi nu pe subvenţii, pentru că o abordare cum a fost cea de până în anul 2005, bazată preponderent pe subvenţii, nu permitea realizarea de investiţii”, a declarat premierul.
Potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă elaborat de MADR, "în vederea stimulării gradului de absorbiţie a fondurilor alocate prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru perioada 2007-2013, MADR primeşte suma de 730 de milioane de lei, din veniturile din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezorerieri, fără dobândă, pe o perioadă de doi ani".
Programul Fermierul a fost lansat în 2006, când a intrat în vigoare ordinul emis de MADR privind stimularea investiţiilor în agricultură. Actul normativ prevedea alocarea a 700 de milioane de lei, fie pentru ajutorul fermierilor care nu dispuneau de fonduri suficiente pentru derularea unui proiect SAPARD, fie pentru cei care doreau să realizeze investiţii în agricultură. Patru bănci au fost alese, în urma licitaţiilor, să administreze aceşti bani, respectiv BCR, BRD, CEC şi Banca Comercială Carpatica. De asemenea, suma de 50 de milioane de lei a fost alocată Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR).
Sursa: NewsIn
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Taguri:
Vot: 0,0 din 0 voturi