Guvernul îi obligă pe militari să adere în maximum şapte luni la un fond de pensii administrat privat

Sursa: Mediafax.ro | Publicat: 22 nov 2011, 22:21 | Actualizat: 23 nov 2011, 07:55

Cadrele militare, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul de apărare şi al administraţiei penitenciare sunt obligaţi să adere la un fond de pensii administrat privat în maximum şapte luni, cu excepţia celor a căror identitate este clasificată.

0
comentarii

Vot: 0,0 din 0 voturi

ARTICOLE PENSII

Obligaţia aderării la un fond de pensii administrat privat a fost instituită de Guvern prin ordonanţă de urgenţă, intrată în vigoare marţi seară.

 

Actul normativ stabileşte că persoanele prevăzute la articolul 6, litera c, din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, au obligaţia de a adera la un fond de pensii administrat privat în termen de şapte luni de la data intrării în vigoare a ordonanţei, în caz contrar urmând să fie repartizaţi aleatoriu de către Casa Naţională de Pensii Publice şi casele de pensii sectoriale.

 

Persoanele aflate în această categorie, dar a căror identitate constituie informaţie clasificată, nu participă la fondurile de pensii administrate privat, se mai arată în actul normativ.

 

Cadrele militare au fost incluse anul trecut în sistemul public de pensii, prin Legea 263/2010, dar nu şi în Pilonul II de pensii private, din cauza problemelor legate de funcţionarea caselor de pensii sectoriale. Citește articolul

Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
 

0
COMENTARII
ADAUGA UN COMENTARIU
scrie un comentariu nou.
Nume*
Telefon
Email*
Subiect*
Mesaj*
Cod*

IMPORTANT

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate. Money.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!