Guvernul vrea pedeapsa cu închisoarea pentru „sentimentul” de dispreț exprimat public față de însemnele autorității

 

La începutul acestui an, Senatul a adoptat un proiect de lege inițiat de parlamentari PSD și UNPR, prin care se propune reintroducerea infracțiunii de „ofensă adusă însemnelor naționale”. Această infracțiune fusese introdusă la sfârșitul anilor ’60, în perioada regimului comunist, iar în 2009, o dată cu revizuirea legislației legislației penale, a fost eliminată.

 

Prin inițiativa legislativă se propune ca orice manifestare prin care se exprimă dispreț pentru însemnele României să fie pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, iar manifestarea prin care se exprimă dispreț pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autoritățile să fie pedepsită cu închisoare de la 3 luni sau 1 an sau amendă.

 

 

La momentul adoptării propunerii legislative în Senat, Guvernul nu a exprimat un punct de vedere, însă recent, înaintea dezbaterii proiectului în Camera Deputaților, Executivul a transmis oficial Parlamentului că susține incriminarea acestor fapte. Avizul Guvernul este doar consultativ, deputații fiind cei care vor decide soarta proiectului.

 

mai multe, pe profit.ro 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed