Harghita continuă să ocupe ultimul loc pe ţară la promovarea examenului pentru permisul de conducere

Şeful de cabinet al prefectului Harghitei, Adrian Pănescu, a declarat pentru AGERPRES că în primele nouă luni ale anului au fost examinate 10.640 de persoane şi doar 21,28% din numărul lor total au reuşit să promoveze. Procentul este apropiat celui din anii precedenţi, în 2013 reuşind să promoveze 22,77% din candidaţi, iar în 2015, un procent de 21,12%.

Potrivit lui Pănescu, cauzele care duc la obţinerea unor astfel de rezultate ar fi dezinteresul candidaţilor şi slaba lor pregătire individuală, folosirea unor teste online neacreditate şi care conţin uneori greşeli, dar şi asigurarea unei pregătiri precare în cadrul unor şcoli de şoferi. El susţine că aproape zilnic sunt cazuri în care candidaţii obţin la proba teoretică între două şi şase puncte, din 26 posibile, existând numeroşi candidaţi care dau examenul de mai multe ori până reuşesc să-l promoveze.

Potrivit datelor statistice, în Harghita sunt 120.808 posesori de permise de conducere, ceea ce înseamnă peste 35% din populaţia judeţului. Parcul auto al judeţului Harghita numără 100.925 de vehicule, din care 78.666 aparţin persoanelor fizice.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed