Harta care arată că americanii au cucerit deja lumea

Robert Higgs, istoric și economist american, senior editor la „The Independent Review”, a publicat pe pagina sa de Facebook o hartă care indică foarte clar până unde au ajuns americanii cu deschiderea bazelor lor militare.

 

Higgs se întreabă retoric de ce au nevoie Statele Unite ale Americii de atât de multă autoapărare?

 

„Există persoane care spun nedumerite că guvernul SUA nu încearcă să domine lumea. Construirea și întreținerea pe termen nedeterminat a unui număr de sute de baze militare (operate de sute de mii de soldați americani), împrăștiate în fiecare regiune a lumii, la care se adaugă o flotă cu prezență mondială, este, spun ei, doar o măsură de autoapărare. Evident, nicio altă țară nu are nevoie, sau nu a avut nevoie niciodată, de atât de multă autoapărare. Cineva trebuie să se întrebe: Ce a făcut guvernul american astfel încât toată lumea de pe Pământ să-i devină dușman sau un potențial dușman?”, scrie istoricul și economistul american, într-o postare pe contul său de pe rețeaua de socializare Facebook.

 

Pe această hartă, sunt reprezentate cu culoarea roșie statele care găzduiesc baze militare americane și trupe SUA. Cu violet sunt reprezentate țările care găzduiesc doar trupe americane, iar cu mov sunt indicate statele unde se negociază construirea unor baze noi. Locurile unde nu există prezență militară americană sunt reprezentate cu culoarea albastră.

 

În prezent, SUA dețin aproximativ 800 de baze militare în alte țări de pe toate continentele, iar costurile pentru întreținerea acestora sunt estimate la 100 miliarde de dolari pe an, conform informațiilor de pe vox.com.

 

Este un sistem militar masiv care le asigură americanilor influență în fiecare colț al planetei. Și, în ciuda întrebărilor și nedumeririlor opiniei publice, se pare că nimic nu se va schima în perioada următoare, poate doar în sensul creșterii numărului de baze militare.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed