În ceea ce priveşte chiriile pentru spaţiile de birouri, la nivelul celor mai mari oraşe din ţară s-au înregistrat diminuări în medie de 22% faţă de ultimele şase luni ale anului 2008. În Bucureşti, scăderea medie a chiriilor a fost de circa 20%. Spaţiile comerciale au înregistrat, şi ele, reduceri semnificative, cu scăderi maxime de până la 40-50%.
La nivelul principalelor centre economice şi de consum din ţară, valoarea medie a chiriilor a scăzut în primul semestru din 2009 cu aproape 24%, se mai arată în studiul Darian. La capitolul terenuri, preţurile “s-au topit văzând cu ochii”, banii multor investitori rămânând blocaţi în terenuri. În provincie, scăderea medie pentru primele şase luni din 2009 a fost de 26%, acelaşi procent de scădere fiind înregistrat şi în Capitală. Maximul de scădere a fost raportat în Iaşi, de circa 40%. Deşi Guvernul a demarat câteva programe anticriză pentru a debloca piaţa imobiliară, reprezentanţii Darian sunt de părere că efectele acestor proiecte menite să echilibreze piaţa nu vor fi de durată. “Programul «Prima Casă» a provocat deja o polarizare a preţurilor din zona 50.000-70.000 de euro înspre valoarea maximă garantată de stat (60.000 de euro).
Proprietăţi scoase la vânzare cu preţuri de 54.000-58.000 de euro au înregistrat o ajustare rapidă în sus odată cu anunţarea demarării acestui program, în timp ce efectul invers, de scădere a preţurilor până în această zonă, se înregistrează preponderent la dezvoltatorii presaţi din punct de vedere financiar. Pe termen lung însă, valorile proprietăţilor vor trebui să urmeze trendul economic general, iar semnalele din acest sector nu sunt cele mai favorabile”, mai spune studiul.
Darian: reduceri pe linie în imobiliare în 2009
Publicat la 31.08.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Sunt probleme în SUA? Cel mai mare fond suveran din lume ia măsuri drastice și reduce expunerea pe obligațiunile americane

Piețe financiare
Olanda își mută aurul din SUA și Canada. 86 de tone de rezerve, relocate pe fondul tensiunilor geopolitice
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.2524 lei. Nuclearelectrica a urcat 3.50% pe BVB
Piețe financiare
BVB în săptămâna 31 august – 4 septembrie 2026: Transelectrica are o creștere de 12%

Piețe financiare
