În culisele unei societăţi secrete cu doar 300 de membri

Sunt doar 303 de oameni în lume care au titulatura de master of wine, iar Josef Schuller este unul dintre aceşti „stăpâni ai vinurilor“, respectiv unul dintre cei care cunosc originile viţei-de-vie, care adulmecă aromele şi care îşi lasă descântate simţurile de licorile lui Bachus.

Deşi îl cheamă Josef Schu­ller, toată lumea îl cu­noaşte drept „Pepe“. De fapt, aşa se şi prezintă. A crescut într-o zonă viticolă din Austria de Est, în Burgerland, unde familia sa avea o mică podgorie şi o pensiune agroturistică. De mic copil a fost educat să iubească vinul, însă când a venit momentul unei educaţii formale a ales să studieze economia la Viena.

A lucrat o vreme în comerţ pentru ca în 1985 să plece în Africa de Sud să îşi ia doctoratul şi să facă cercetare în wine marketing. S-a întors astfel la prima sa dragoste, vinul. A mers apoi pe drumul vinului prin toată lumea, din California în Australia, pentru a reveni apoi în Europa. În 1989 fondează Wine Academy, cea mai mare universitate specializată din Europa, cu 800 de cursuri pe an şi cu 15.000 de  cursanţi, pe care astăzi o conduce din poziţia de managing director. În 1998 şi-a luat titlul de Master of Wine, iar în perioada 2008-2010 a ajuns să prezideze institutul care numără doar 303 absolvenţi în întreaga lume.

 

mai multe, AICI

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed