„În România nu se poate produce un cutremur catastrofal”

„Acum, în Vrancea este o activitate redusă. În luna aprilie, cel mai mare cutremur a avut magnitudinea 3,6. Asta ar putea să însemne că energia s-a consumat la începutul anului şi că se rearanjează plăcile. Vrancea nu poate genera un cutremur mai mare de 7,8. Din punct de vedere geologic este maximum posibil, după cum a calculat o comisie de specialişti, după 1977”, a explicat Constantin Ionescu, directorul general al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

Seismul din Nepal a fost rezultatul ciocnirii a două mari plăci tectonice, cea indiană şi cea euroasiatică, a explicat Gheorghe Mărmureanu, fostul director INFP, care a mai adăugat că Nepalul este predispus la cutremure catastrofale şi este chiar curios că au trecut 80 de ani de la ultimul cutremur de proporţii.

Pe de altă parte, Mărmureanu explică că în România, specificul zonei din Vrancea este diferit, aici producându-se cutremure la mare adâncime, spre deosebire de Nepal unde a fost la suprafață.

„Noi suntem norocoşi. Avem o sedimentare foarte bună, puternică, argilă, care înghite energia, pentru că viteza undei seismice printr-o rocă de granit este de aproape 2.000 de ori mai mare ca la nisip. Deci este logic că nu se amortizează energia asta”, a mai precizat Gheorghe Mărmureanu.

 

mai multe, pe b1.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed