Poliţia a înconjurat piaţa Pearl, din centrul oraşului, unde protestatarii au rămas în cursul nopţii, după care a folosit gaze lacrimogene şi a deschis focul, fără avertisment, în jurul orei locale 3.00 (2.00 ora României), au declarat martori pentru DPA.
Într-un comunicat publicat pe Twitter, Ministerul de Interne a anunţat că "forţele de securitate au evacuat manifestanţii din piaţa Pearl".
Poliţia a închis zona dintre piaţă şi spitalul Salamnyia, potrivit unor martori, care au precizat că atmosfera este în continuare "foarte tensionată".
Imagini televizate au arătat forţele de ordine dispersând mulţimile de manifestanţi, mulţi dintre ei femei şi copii, care s-au alăturat miercuri protestelor, după înmormântarea unei alte victime.
Doi dintre cei protestatari morţi - un tânăr şi un bătrân ale căror cadavre au fost duse la spitalul Salamnyia - prezentau urme de gloanţe, au afirmat martori.
Forţele de securitate au clarificat informaţii anterioare, potrivit căruia un poliţist a fost ucis, spunând că acesta a fost rănit grav.
Decesele din noaptea de miercuri spre joi ridică la cinci numărul total al victimelor. De asemenea, sute de persoane sunt tratate pentru răni provocate de gazele lacrimogene sau de focurile de armă, potrivit unor surse medicale.
Regele Bahrainului, Hamad bin Issa Al Khalifa, a ordonat lansarea unei anchete privind moartea a doi manifestanţi în urma ciocnirilor cu forţele de securitate şi a promis că va implementa reforme în ţară.
Monarhul a recurs atât la dialog, cât şi la poliţie pentru a pune capăt demonstraţiilor.
Tulburările din Bahrain - unde majoritatea şiită este condusă de o familie regală sunnită încă din secolul al XVIII-lea - sunt cele mai recente dintr-un val de revolte care afectează Orientul Mijlociu.
Manifestanţii cer eliberarea deţinuţilor politici, crearea de mai multe locuri de muncă, construirea de case, un Parlament mai puternic şi mai reprezentativ, o nouă Constituţie şi un nou guvern din care să nu facă parte premierul Khalifa bin Salman Al Khalifa, aflat în funcţie de 40 de ani.
Încă trei manifestanţi au fost ucişi în protestele din Bahrain
Publicat la 17.02.2011, 09:39:59
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro luni: 5.2419 lei. Romgaz a urcat 1.59% pe BVB

Piețe financiare
Mișcări subtile la Bursa de Valori București. BVB, cel mai bun prim semestru din istorie
Piețe financiare
Curs BNR 17 august 2026: 1 euro = 5.2419 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
Bursa americană intră în a treia săptămână de creșteri. Inflația scade, dar dobânzile și petrolul țin presiunea ridicată
Piețe financiare
