Impactul informaţiilor economice negative din Statele Unite s-au simţit şi în România. Moneda naţională a pierdut vineri un procent, pînă la cotaţii de peste 3,65 lei pentru un euro. Pe de altă parte, moneda naţională s-a depreciat şi în prima parte a şedinţei de la cotaţii de puţin peste 3,66 lei/euro până la 3,69 lei/euro, pe fondul creşterii aversiunii investitorilor străini faţă de riscuri, ceea ce a afectat cotaţiile celor mai multe monede din zonă.
Publicarea datelor sub aşteptări privind piaţa americană a muncii a dus la o depreciere a monedei americane, impactul simţindu-se apoi şi în ceea ce priveşte monedele emergente, printre care şi cea românească.
Moneda naţională a pierdut în şedinţa de vineri circa 1% faţă de seara precedentă, până la cotaţii de peste 3,65 lei/euro după-amiază. Cel mai mult a avut de suferit forintul, care a pierdut peste patru unităţi faţă de euro, pînă la 248 unităţi/euro.
Banca Naţională a României a afişat pentru astăzi un curs de 3,6422 lei /euro, care arată o depreciere a leului cu peste 2 bani. Faţă de dolar, leul s-a apreciat, cu peste un ban, până la 2,3364 lei/dolar.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Taguri:
Vot: 0,0 din 0 voturi