România va atrage în acest an 16% din investiţiile străine directe în nouă mari economii din Estul Europei, Africa şi Orientul Mijlociu, potrivit unui raport al Merrill Lynch. Este vorba aici despre Rusia, Ucraina Kazahstan, Africa de Sud, Turcia, Polonia, Ungaria, Cehia şi România. De altfel, cele 8 miliarde de dolari atrase de România sub forma investiţiilor străine directe în 2009 vor fi depăşite doar de Polonia.
Pe de altă parte, următorii ani vor aduce o evoluţie mai slabă a economiei româneşti. În 2011, ţara noastră ar urma să adune 13 miliarde de dolari sub forma investiţiilor străine, adică 13% din totalul plasamentelor făcute în cele nouă ţări. De altfel, surplusul fluxurilor de bani va creşte puternic în Rusia şi Kazahstan, urmate de România, Ungaria şi Ucraina. În aceste condiţii, deficitul de finanţare externă, unul dintre motivele acordului cu FMI, nu va mai fi o problemă pentru România şi pentru Ungaria.
În viziunea Merrill Lynch, cele două ţări nu vor avea un deficit de finanţare creat de mediul privat, chiar şi fără un acord stand-by cu FMI. În aceste condiţii, Bucureştiul şi Budapesta ar putea alege să nu mai tragă viitoarele tranşe. O altă alternativă ar fi ca cele două ţări să mai ia bani de la Fondul Monetar doar pentru a-şi spori rezervele internaţionale, pentru a sprijini leul şi forintul.
Merrill Lynch reiterează, însă, că din punct de vedere al creşterii economice, România va rămâne în urma regiunii la capitolul recuperare, pe fondul ajustărilor necesare în latura fiscală.
Merrill Lynch: România va înregistra ISD în creştere cu 5 mld. dolari în 2011
Publicat la 22.12.2009, 16:28:27
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Se închide cea mai mare tipografie din România. Producția va fi mutată în alte țări

Actualitate
O gură de oxigen pentru sistemul energetic național. Investiție norvegiană de 168 de milioane de euro

Actualitate
Marele actor Jean Constantin ar fi intrat astăzi în anul centenarului. Toma Caragiu ar fi împlinit 101 ani

Actualitate
Primarul din Italia care nu și-a luat salariul timp de opt ani: „Mai bine folosim banii pentru lucrările primăriei”
Actualitate
