Repartizarea lor este însă complet dezechilibrată, Bucureştiul atrăgând două treimi din investiţiile străine, precum în proverbul biblic: „Cui are i se va da, iar cui nu are i se va «lua» şi ce are“, scrie ZF.
Pe măsură ce PIB-ul reîncepe să crească, investiţiile străine cresc şi ele, 3-3,5 mld. euro anual, dar va mai trece o vreme până să ajungă la 8-9 miliarde de euro anual cât însemnau ele înainte de criză.
Aflate într-o competiţie aprinsă pentru aceste investiţii, ţările din estul Europei şi-au redus masiv taxele spre nemulţumirea bogatelor ţări din vestul Europei care-şi văd uneori investiţiile plecând, dar care nu pot impiedica dumpingul fiscal.
Cu o cotă unică de 16% pe care o practică din 2005, România a atras, până la finalul lui 2016, investiţii străine de 68,4 de miliarde de euro. Dar infrastructura deficitară o dezavantajează în comparaţie cu Polonia sau Ungaria, de pildă, care au investit zeci de miliarde de euro în infrastructură, în vreme ce România nu are, de 27 de ani de la revoluţie, nicio autostradă care să traverseze ţara şi să „spargă“ munţii. În aceste condiţii, investiţiile străine vin în zonele în care infrastructura este mai bună, iar Bucureştiul bate toate recordurile în această privinţă.
Citește mai departe pe ZF.
