Iohannis cere Guvernului să retragă proiectul referitor la graţiere

0

‘Proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile şi par a fi făcute cu dedicaţie, o spun cele mai autorizate voci din Justiţie. Parchetul General, DNA, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT, asociaţiile magistraţilor şi organizaţii ale societăţii civile s-au pronunţat ferm împotriva modificării cadrului legislativ referitor la corupţie, abuz în serviciu şi integritate, în regim de urgenţă, fără analize obiective şi în condiţii de totală netransparenţă. Sunt suficiente argumente care să determine Guvernul să retragă aceste ordonanţe de urgenţă’, scrie Iohannis, vineri, pe Facebook. AGERPRES