IOHANNIS în Harghita. Reacţia INCREDIBILĂ a preşedintelui când i s-a dat steagul secuiesc

0

Situaţia a fost remarcată la începutul discursului preşedintelui. „Vă mulţumesc că mi-aţi cântat, aveţi voci bune şi puternice”, a spus şeful statului, care ulterior a transmis tranşant că este împotriva autonomiei pe criterii etnice deoarece ar „inhiba dezvoltarea”. În timpul dezbaterii, primarul din Miercurea Ciuc, Robert Raduly, i-a oferit cadou preşedintelui steagul Ţinutului Secuiesc. În replică, şeful statului i-a oferit acestuia tricolorul. „Dacă e să avem un parteneriat strategic să vă las ca amintire tricolorul nostru al tuturor”, a spus Iohannis.

 

După ce i-a ascultat pe şefii CJ Covasna şi Harghita, Tamas Sandor şi Borboly Csaba, care au readus în discuţie temele predilecte ale UDMR, autonomia, folosirea limbii materne şi a insemnelor minorităţilor, şeul statului a comentat că „din păcate, de prea multe ori realităţile din judeţele dumneavoastră sunt interpretate într-o manieră care dezbină”, scrie Gândul.

 

„Intoleranţa, respingerea celor de altă etnie sunt căi sigure pentru blocarea evoluţiei comunităţilor. La fel cum izolarea acestor comunităţi nu sunt de natură să favorizeze progresul. (…) Există trei teme politice la care aşteptaţi să mă refer: descentralizare, regionalizarea şi autonomiei. Descentralizarea este obligatorie, pentru că aleşii locali ştiu cel mai bine de ce are nevoie comunutatea. Regionalizarea este de dorit, dar numai dacă se face în aşa fel să fie în interesul cetăţeanului. Autonomia locală şi regională ajută, dar pe criterii etnice nu e de dorit pentru că ar inhiba dezvoltarea”, a spus şeful statului.

 

Iohannis a precizat că vrea să-i asculte cu foarte mare atenţie pe liderii comunităţii, adăugând „că doar prin parteneriat puternic, nu mimat, pot fi găsite soluţii”.

 

Schimb de steaguri. În timpul dezbaterilor, şeful statului a primit din partea primarului din Miercurea Ciuc Robert Raduly un drapel al Ţinutului Secuiesc, pe care a fost inscripţionată data la care Iohannis a fost ales preşedinte al României şi data de marţi, 18 iulie, care marchează vizita preşedintelui în Harghita şi Covasna. La rândul său, şeful statului i-a oferit primarului oraşului Miercurea-Ciuc drapelul României.

 

„Dacă este să avem un parteneriat strategic, eu ca preşedinte al României să vă las cadou în amintire tricolorul nostru, al tuturor. (…) România cu Ungaria are un parteneriat strategic, dar el nu se bazează pe relaţii etnice, sau interetnice, ci se bazează pe relaţiile între două state vecine şi care trăiesc în bună înţelegere”, a conchis Iohannis.