Ionuţ Dumitru, Raiffeisen Bank: Dobânzile la credite vor creşte în 2017, dar nu şi la depozite

„Ne aşteptăm ca Banca Naţională a României să menţină rata dobânzii de politică monetară nemodificată la 1,75% până la ultima şedinţă de politică monetară din anul 2017, respectiv cea din noiembrie 2017. Credem însă că ratele dobânzii din piaţa monetară – ratele ROBOR – ar putea creşte anterior, de la nivelurile lor foarte scăzute din prezent, ce sunt cu mult sub nivelul ratei dobânzii de politică monetară. Această creştere a ratelor ROBOR va fi probabil mai vizibilă în a doua jumătate a anului 2017. Dat fiind că ratele dobânzii la creditele în sold sunt indexate la ratele ROBOR, ar trebui să se înregistreze şi o creştere a acestora”, susţine Ionuţ Dumitru.

 

Economistul şef al Raiffeisen arată că, în ceea ce priveşte ratele dobânzii la creditele nou acordate, tendinţa de creştere va fi probabil mai lentă şi mai puţin amplă decât cea înregistrată pentru ratele dobânzii la creditele în sold.

 

În ceea ce priveşte dobânzile la depozite, Ionuţ Dumitru arată că, excesul de lichiditate de la nivelul sistemului bancar limitează spaţiul de creştere a acestora.

 

Acesta spune că, în condiţiile în care se anticipează că în 2017 ratele dobânzii EURIBOR vor rămâne la nivelurile lor curente, cel mai probabil şi ratele dobânzii la creditele şi depozitele în euro se vor menţine în jurul nivelurilor lor curente.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed