Autor: Emilian Nedelcu | Publicat: 12 apr 2010, 12:41
Rubricile vor conţine nu numai informaţii despre proiectele recent lansate, despre trenduri şi noi tehnologii, ci şi articole de opinie: despre campanii digitale - în cadrul rubricii Reviews (echivalentul Analizelor de reclame de pe IQads), despre conţinutul prezentărilor şi despre prestaţia speakerilor la conferinţe şi la alte evenimente de profil –la rubrica Evenimente.
Rubricile cu rol exclusiv educativ vor fi Studii de caz şi HowTo, care va reuni mini-tutoriale despre aplicaţii şi tool-uri online. Rubrica La birou va aduce în prim-plan atât atmosfera din agenţii, cât şi oamenii din umbră, care se exprimă mai mult în reţelele sociale decât în presă.
Profesioniştii industriei îşi vor putea exprima opiniile pe Digital.IQads.ro în cadrul rubricilor Insider şi Editoriale. Insiderele sunt opinii despre o anumită temă, solicitate periodic câte unui profesionst al industriei, în timp ce Editorialele acordă libertate deplină celor invitaţi să fie editorialişti permanenţi.
E vorba, pentru început, de manageri ai câtorva dintre cele mai reputate agenţii interactive din .ro: Bogdan Niţu (general manager, Webstyler), Bogdana Butnar (managing director & head of strategy, MRM Worldwide România), Radu Ionescu (managing director, Kinecto), Mihaela Bârsan (CEO, FourHooks), Mugur Patraşcu (managing partner, iLeo).
Campania de lansare vorbeşte despre probleme ale industriei de digital marketing din .RO identificate de editorialişti şi dezvoltate în primele lor materiale de pe Digital.IQads.ro: de la faptul că momentan clienţii nu au criterii de selecţie a agenţiilor interactive în pitch-uri, până la felul în care percep clienţii campaniile în reţele sociale, în prezent.
IQads, care are o audienşă de peste 150.000 de unici lunar, este o marcă a Blue Idea, parte din F5, compania de web a trustului Realitatea-Caţavencu. Din portofoliul companiei Blue Idea face parte şi SMARK, comunitatea profesioniştilor în marketing din România.
© 2010 MONEY.RO – Marcă a Radio TV Global Network. Toate drepturile rezervate
Vot: 0,0 din 0 voturi