Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat joi seară că "la 60 de ani nu mai [poate] fi prim-ministru", întrebat fiind dacă i s-a propus această funcţie în contextul actualei crize politice.
"Prim-ministru la 60 de ani nu mai pot să fiu. Uitaţi-vă că toţi prim-miniştrii sunt mai albi", a spus Isărescu.
Mugur Isărescu a fost premier al României în perioada 22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000, iar numele său a fost menţionat, în ultima vreme, de diferiţi lideri politici ca o soluţie pentru funcţia de prim-ministru ce ar fi acceptată de majoritatea partidelor în actuala criză politică.
Isărescu speră că România va intra în 2014 în zona euro, dar cu o economie pregătită
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat joi că speră ca România să intre în zona euro în 2014, dar cu o economie pregătită, subliniind că România a aderat la UE în 2007 nepregătită, însă beneficiază acum de protecţia blocului european.
Aderarea la UE în 2007 reprezintă "una din lecţiile care m-a învăţat ce înseamnă să intri nepregătit într-un club. Aderarea în zona euro în 2014 sper să fie îndeplinită, dar sper prin pregătirea cum trebuie a economiei", a afirmat Isărescu, la seminarul "După 20 de ani" organizat de Clubul Bucureşti.
El a adăugat că stabilirea unui termen ţintă este "un lucru esenţial" şi a amintit de momentul negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2000, când "ne-am asumat riscul că nu suntem pregătiţi, dar am spus că economia o să-şi revină, chiar dacă veneam după trei ani de scădere".
"I-am spus lui Romano Prodi (preşedintele de atunci al CE n.r.) că şapte ani este o cifră biblică şi chiar mi-a spus că argumentul este tare", a menţionat guvernatorul.
De asemenea, el s-a declarat "mulţumit" că România a reuşit să adere în 2007 la UE, în condiţiile în care acum beneficiază de susţinerea blocului comunitar.
"Uitându-mă la efectele pe care criza le-a avut asupra statelor care nu sunt membre UE, sunt mulţumit că noi am reuşit să-i convingem că este bine să aderăm în 2007 şi am ajuns la acel moment", a mai spus Isărescu.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Taguri:
Vot: 0,0 din 0 voturi