A fost o realizare de excepţie a muncitorilor şi inginerilor români. O realizare la care azi, nici măcar nu mai putem visa. Orice s-ar spune, pe vremea aceea, în plin comunism, România producea avioane militare şi de pasageri, dotate cu motoare cu reacţie, dar şi camioane, autobuze şi vapoare. Azi, abia dacă mai producem nişte autoturisme, a căror principală calitate e preţul redus.
Doar Tupolev TU154 era mai rapid
Avionul Rombac 1-11 era un avion de pasageri dotat cu două motoare cu reacţie, amplasate pe fuselaj, la coada aparatului. Era, de fapt, o versiune produsă in Romania, sub licenţă, a unui avion britanic, Bac 1-11. Motoarele erau, de asemenea, fabricate în România, la uzinele „Aerofina” şi „Turbomecanica”, sub licenţă Rolls Royce. Rombac 1-11 era un avion tipic mediu curier, putând transporta între 100 şi 120 de pasageri, pe distanţe de până la 3.500 km. Atingea o viteză de 870 km/oră, cam cat ating si avioanele din zilele noastre. În acele vremuri, doar avionul sovietic Tupolev TU-154 era mai rapid decât Rombac-ul romanesc.
Ordinul lui Ceauşescu
În septembrie 1982, avionul a executat primul zbor în faţa „înaltei conduceri de partid şi de stat”, după care, nerăbdător şi satisfăcut de avionul românesc, Nicolae Ceauşescu a dat ordin ca Tarom să înceapă imediat operarea cu Rombac 1-11. Ca atare, în ianuarie 1983, pe ruta Bucureşti-Timişoara, au început să zboare Rombac-urile produse la Băneasa. Două luni mai târziu, Ceauşescu a cerut conducerii Tarom ca, pe cât mai multe rute externe, să se zboare cu Rombac 1-11, care să înlocuiască măcar parţial avioanele Tupolev TU-154, de producţie sovietică. El a vrut în acest fel, să îşi manifeste independenţa faţă de URSS. Companiile aviatice din toate ţările comuniste de atunci operau zborurile externe de pasageri exclusiv cu avioane Tupolev TU-154 şi Iliuşin IL-18 (pe distanţe medii), respectiv Iliuşin IL-62, pe distanţe lungi. Numai Tarom folosea, pe lângă avioane sovietice, şi avioane produse în ţară.
Articolul integral aici
