Jocurile Olimpice (JO) desfăşurate anul acesta la Beijing vor genera în luna august, comparativ cu luna iulie, creşteri cuprinse între 25%-35% ale vânzărilor de plasmă şi LCD-uri în România, potrivit estimărilor retailerului Flamingo International.
"Aşa cum am estimat la începutul anului 2008, segmentul de LCD-uri şi plasme reprezintă vedeta pieţei de electronice anul acesta, datorită tendinţei generale de înlocuire a televizoarelor cu tub catodic şi achiziţia unora cu tub plat, cât şi de organizarea unor evenimente majore precum Campionatul European de Fotbal şi Jocurile Olimpice de la Beijing. Chiar dacă Jocurile Olimpice de vară vor genera o creştere a vânzărilor de LCD-uri şi plasme uşor mai mică faţă de perioada premergătoare Campionatului European de Fotbal, estimăm că acestea vor continua să fie printre cele mai solicitate produse şi în luna august. Astfel, valoarea medie investită de către clienţii noştri în această categorie de produse se ridică la aproximativ 2.000 de RON, cele mai solicitate modele fiind cele cu diagonlă de 32"”, a declarat CEO Flamingo International, Jiri Rizek.
Potrivit reprezentanţilor Flamingo, gradul de penetrare al televizoarelor LCD în mediul urban anul acesta se ridică la 20-25%, dublu faţă de anul trecut.
Flamingo International estimează o creştere de 25-35% a vânzărilor de LCD-uri şi plasme în august faţă de luna iulie, evoluţia fiind susţinută de Jocurile Olimpice de vară de la Beijing, derulate în perioada 8-24 august 2008, precum şi de specificul lunii august în general, care reprezintă o revenire a vânzărilor comparativ cu luna iulie, când nivelul acestora a fost mai scăzut.
Potrivit reprezentanţilor Flamingo, Jocurile Olimpice de anul acesta sunt transmise pentru prima dată în format Full HD, rezoluţie care aduce cu sine şi o creştere a vânzărilor de LCD-uri cu diagonală mare, cuprinsă între 102 cm şi 250 cm.
Sursa: NewsIn
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Taguri:
Vot: 0,0 din 0 voturi