x


  • EUR
    4.5673
    USD
    0.1572
  • 31° C
    Vremea
    Bucuresti
    Vant

    11 km/h
    Umiditate

    25%
    Presiune

    33965 hPa
string(6) "europa"

Juncker, despre insistenţa SUA privind cheltuielile de apărare: UE nu trebuie să cedeze la presiuni

Europa nu trebuie să cedeze cererii Washingtonului de a-şi spori cheltuielile militare, a declarat şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Author: Cristina Popovici | Sursa: digi24.ro | Publicat: 17.02.2017, 13:03 | Actualizat: 17.02.2017, 13:03

Potrivit lui, deşi statele membre UE nu alocă apărării 2 la sută din buget, cele mai multe investesc în ajutoare pentru dezvoltare şi ajutoare umanitare. Iar acestea trebuie considerate tot cheltuieli pentru securitate.

 

„Sunt clar împotriva ideii de a ne lăsa forţaţi”, a declarat preşedintele Executivului european în marja Conferinţei pentru Securitate de la Munchen.

 

Declaraţia vine în urma primei întâlniri dintre secretarul apărării din noua administraţie americană, James Mattis, cu omologii săi din NATO. James Matis afirmase atunci că toate țările NATO trebuie să-şi suplimenteze bugetele pentru apărare, dacă vor ca Statele Unite să-şi menţină nivelul de implicare în Alianţă.

 

Potrivit News.ro, Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a atras atenţia că Germania nu ar mai avea un surplus bugetar, dacă va creşte chetuielile de apărare la 2% din PIB, de la 1,22%, cât are alocat în prezent.

 

„Nu îmi place faptul că prietenii noştri americani limitează conceptual de securitate la armată”, a atras el atenţia, avertizând că ar avea mai mult sens trasarea unei „politici moderne de stabilitate”, formată din mai multe componente.

 

„Dacă vă uitaţi la ce face Europa în domeniul apărării, plus ajutorul pentru dezvoltare, plus ajutorul umanitar, comparaţia cu Statele Unite arată destul de diferit. Politicile moderne nu se pot rezuma numai la creşterea cheltuielilor de apărare”, a adăugat preşedintele CE. „Europenii trebuie să îşi prezinte cheltuielile de apărare mai bine şi să cheltuiască banii mai eficient”, a subliniat el.

 

Preşedintele american Donald Trump a pus sub semnul întrebării angajamentul țarii sale faţă de NATO, dacă ţările europene nu cresc cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB.

 

Statele Unite asigură în prezent 70% din fondurile aliate.