Compania de consultanta si audit KPMG Romania, subsidiara unuia dintre cei patru giganti ai domeniului la nivel mondial, a inregistrat o cifra de afaceri de 32,6 milioane euro pentru exercitiul financiar incheiat la 30 septembrie 2008, in crestere cu 27% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Totodata, compania a anuntat deschiderea unui nou birou, in Constanta, la doar doua saptamani dupa inaugurarea biroului din Iasi.
Auditul aduce cea mai mare parte din businessul KPMG Romania, avand o pondere de circa 50% in cifra de afaceri, in timp ce alte doua linii de business - consultanta fiscala si consultanta financiara - isi impart aproximativ egal restul din cifra de afaceri.
“Zona Constanta are foarte multe de oferit. Orasul are un port prosper care joaca un rol tot mai important acum cand Romania a devenit membra a Pietei Unice Europene. Constanta este un punct de intrare si iesire nu numai pentru Romania, ci si pentru intreaga Uniune Europeana", a declarat Serban Toader, senior partner al KPMG Romania. Potrivit acestuia, litoralul Marii Negre ar putea atrage mai multi turisti din Romania si din strainatate daca noi investitori ar intra pe piata si ar investi in modernizarea facilitatilor turistice. De asemenea, industria viticola din regiune este un alt sector cu potential mare de dezvoltare, conform sefului KPMG Romania.
Dintre firmele Big Four, doar PwC Romania mai are in momentul de fata birou la Constanta, insa si Deloitte si-a anuntat intentii in acest sens. Recent, Deloitte Romania si-a deschis doua noi birouri in afara Bucurestiului, la Timisoara si Iasi.
"Ne-am extins prezenta in regiuni ca raspuns la cererea tot mai mare pentru serviciile noastre pe intreg teritoriul tarii", spune Serban Toader. Biroul de la Constanta va fi condus de Richard Perrin, in prezent partener in cadrul departamentului de Audit din Bucuresti al KPMG.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Taguri:
Vot: 0,0 din 0 voturi