Legea antifumat a fost modificată în comisii la Senat: Fumatul va fi posibil la terase și în camere special amenajate

Senatorii vor să modifice Legea antifumat prin amendamente la proiectul de lege al Guvernului privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe și de modificare a Legii nr.349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, care pune în acord legislația românească cu prevederile europene.

 

Amendamentele au fost citite în Comisia juridică de către senatorul PNL Steliana Miron, una dintre inițiatorii acestor modificări la proiectul de lege. Alături de ea, textul a mai fost semnat de către deputații Daniel Fenechiu și Răzvan Tănase, conform news.ro.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed