money.ro
🔔 Alerte
ActualitateMarian Manolache

Legea privind taxa de poluare auto a fost promulgată

Publicat la 05.01.2012, 16:22:50

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Legea privind taxa de poluare auto a fost promulgată

Anunţul privind semnarea decretului de promulgare a acestei legi a fost transmis de Administraţia Prezidenţială, printr-un comunicat.

 

Taxa de poluare auto a fost adoptată, în 15 decembrie, de Camera Deputaţilor, care a fost forul decizional în cazul acestui proiect, astfel că, odată promulgată, legea va intra în vigoare, iar românii care cumpără o maşină pentru care nu s-a plătit o astfel de taxă trebuie să o achite.

 

"Proiectul de Lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iniţiat de Ministerul Mediului şi Pădurilor, a fost aprobat de Camera Deputaţilor în şedinţa de joi şi va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al României", se arăta într-un comunicat din 15 decembrie al ministerului.

 

Actul normativ prevede, pe de-o parte, o reducere a taxei de poluare cu până la 25 la sută faţă de variantele anterioare, astfel că cei care au plătit-o în vechea formă pot cere rambursarea diferenţei.

 

Pe de altă parte, noua lege încearcă să aplice principiul "poluatorul plăteşte", astfel că noua taxă de poluare "va fi plătită, o singură dată, atât pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate, cât şi pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă".

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite