Liberalizarea pieţei gazelor naturale intră în vigoare la 1 aprilie 2017

0

Potrivit comunicatului, ca urmare a dezbaterii parlamentare pe tema liberalizării pieţei gazelor începând cu 1 aprilie 2017, conform OUG 64/2016, dar şi ca urmare a adresei Comisiei pentru Servicii şi Industrii din Camera Deputaţilor privind amânarea datei de intrare în vigoare a liberalizării, Ministerul Energiei a purtat mai multe discuţii la nivelul Executivului, Parlamentului şi Comisiei Europene.

‘Am analizat toate observaţiile şi nu au fost identificate argumente tehnice suficiente pentru ca România să amâne din nou un proces care ar fi trebuit implementat încă din 2007, anul intrării ţării noastre în Uniunea Europeană, existând în schimb o serie de riscuri. Mă refer, în primul rând, la reluarea de către Comisia Europeană a procedurii prin care statul român poate suferi amenzi europene, dar şi la pierderea a peste 180 de milioane de euro pentru interconectorul BRUA, atât de necesar pentru securitatea aprovizionării cu gaze naturale a României’, a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu, citat în comunicat.

El a arătat că nu sunt justificate temerile din spaţiul public privind o posibilă creştere substanţială a preţului gazelor la populaţie după momentul liberalizării.

‘Populaţia va fi protejată până la 30 iunie 2021 prin preţuri finale reglementate de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei. Un alt avantaj ar fi că, după 1 aprilie 2017, tranzacţionarea gazelor naturale se va face în condiţii de eficienţă economică printr-un proces transparent de achiziţie care va permite accesul nediscriminatoriu al tuturor participanţilor la piaţă’, a mai spus Petcu.

Oficialii Ministerului Energiei precizează că la 1 aprilie se va liberaliza strict preţul de achiziţie a gazelor naturale, care reprezintă doar un element din preţul final plătit de consumatorii casnici, alături de tarifele de transport, distribuţie, furnizare şi înmagazinare care compun factură consumatorului final. Totodată, liberalizarea pieţei gazelor este necesară pentru a se crea un mediu competitiv, transparent şi echitabil, atât pentru operatorii din această piaţă, cât şi pentru consumatori.

În urmă cu două zile, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, Niculae Havrileţ, declara că, de la 1 aprilie, preţul final pentru consumatorii casnici ar putea creşte cu 1-2%, în urma liberalizării preţului gazelor de producţie internă.