Lista rușinii. Numele celor cu datorii de peste 100 de lei, publicat pe internet

Conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a dat un ordin potrivit căruia debitorii care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații, vor fi făcute publice pe pagina de internet a instituției.

 

Toate persoanele fizice ale căror obligații fiscale restante către stat depășesc suma de 100 de lei vor fi publicate pe situl ANAF, stabilește un ordin dat de conducerea acestei instituții, publicat în Monitorul Oficial miercuri, zi în care prevederea a devenit efectivă.

”Odată ce a fost publicat ordinul, acesta devine aplicabil, lista poate apărea și mâine”, explică consultantul fiscal Adrian Bența. Și până acum ANAF făcea public la câteva luni numele firmelor de stat sau private, mici, mijlocii și mari datoare la bugetul de stat. Noutatea este că, de acum înainte, se va publica și numele persoanelor fizice.

Dar ce date vor fi publicate? În cazul persoanelor fizice situl ANAF va preciza denumirea/numele și prenumele debitorilor, codul de identificare fiscală sau codul numeric personal, domiciliul fiscal și cuantumul total al obligațiilor fiscale restante. Apare însă intrebarea. Cât de legală este publicarea unor date personale, precum codul numeric personal?

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed