Lovitură de teatru la Budapesta. Referendumul anti-imigranţi al lui Orban, INVALID. Rezultate parţiale

0

Chiar şi aşa, datele preliminare, după centralizarea a 98% din voturi, arată că din cei care au venit la vot, 99% susţin politica anti-imigraţionistă a lui Viktor Orban.

 

Prezenţa la vot, conform datelor parţiale, este de aproape 43%. Peste 8 milioane de maghiari au fost chemaţi duminică la urne pentru a se pronunţa în cazul cotelor obligatorii de refugiaţi, convenite la Bruxelles şi care revin fiecărui stat membru UE. Întrebarea la care trebuiau să răspundă a fost: „Vreţi ca Uniunea Europeană să decreteze o relocalizare obligatorie de cetăţeni non-ungari în Ungaria, fără aprobarea parlamentului ungar?” Referendumul de duminică privind cotele obligatorii de imigranţi stabilite de UE va hotărî soarta cetăţenilor ungari şi va reprezenta un moment istoric pentru Blocul comunitar însuşi, a notat premierul ungar Viktor Orban, într-un articol publicat în cotidianul Magyar Idok, potrivit MTI. Rata de participare la vot ar putea fi de peste 40%, dar este puţin probabil ca aceasta să atingă pragul necesar de 50 la sută pentru ca votul consultativ să fie declarat valid, a declarat şeful Comisiei Naţionale Electorale.

 

 

Rata de participare la referendumul din Ungaria pe tema cotelor de imigranţi ar putea fi de peste 40 la sută, dar este puţin probabil ca aceasta să atingă pragul necesar de 50 la sută pentru ca votul consultativ să fie declarat valid, potrivit lui Andras Patyi,şeful Comisiei Naţionale Electorale, după închiderea urnelor.

 

În vreme ce opoziţia anunţă eşecul răsunător al lui Viktor Orban, în tabăra premierului lucrurile sunt judecată ţinând cont de cele 98 de procente dintre maghiarii care au votat împotriva cotelor obligatorii.

 

Guvernul ungar a primit autorizaţia de a apăra ţara împotriva cotelor de imigranţi impuse de Uniunea Europeană, a declarat vicepremierul ungar Zsolt Semjen, după închiderea urnelor.

 

O poziţie similară a avut la primele ore ale dimineţii şi premierul Viktor Orban, care susţinut că important este ca voturile de „nu” să le depăşească pe cele de „da”.

 

Orban a spus că aşteaptă un astfel de rezultat şi a adăugat că o victorie a voturilor de „nu” ar oferi „suficientă legitimitate” Parlamentului şi Guvernului, chiar dacă referendumul se dovedeşte a fi invalid. „Un rereferndum valid este de preferat în faţa unui referendum invalid, dar vor exista oricum consecinţe legislative (…)”, a spus premierul ungar.

 

Citiţi articolul integral pe www.gandul.info