Lovitura S&P: BVB a pierdut 570 mil. €

Autor: Ramona Asiminei | Sursa: Standard.ro | Publicat: 07 nov 2007, 00:00

Bursa de Valori Bucuresti a pierdut, in sedinta de ieri, 732 milioane de euro, dupa ce agentia de rating Standard & Poor’s (S&P) a revizuit in scadere perspectiva calificativului Romaniei, de la “stabil” la “negativ”.
0
comentarii

Vot: 0,0 din 0 voturi

ARTICOLE Ramona Asiminei

Pe parcursul sedintei de ieri, doar doua companii afisau cresteri fata de inchiderea anterioara, iar la inchidere, sapte companii au reusit sa creasca, insa cu valori cuprinse intre 0,136% si 5,45%. Corectiile au afectat si Rasdaq, unde pe piata Regular numarul companiilor care au inchis in crestere a ajuns la 11. Valoarea tranzactiilor de pe Rasdaq a ajuns la 5,09 mil. euro. “Cu siguranta, bursa a fost afectata de aceasta perspectiva negativa data de S&P. Acest lucru se adauga la mai multe informatii negative legate de economia romaneasca”, a declarat Laurentiu Floroiu, directorul de tranzactionare al EFG Eurobank Securities. Actiunile bancare au fost cel mai puternic lovite de corectiile de la BVB, pe o lichiditate mai mare fata de sedinta anterioara. BRD a pierdut 2,7% (141,4 mil. euro), in timp ce titlurile Bancii Transilvania s-au depreciat cu 2,3%.

Floroiu, EFG Eurobank Securities: 2008 va fi anul vanzatorilor

Valoarea tranzactiilor efectuate in sedinta de luni a crescut de trei ori fata de ziua anterioara, pana la 69,7 milioane de lei (20,8 milioane de euro), dupa ce vanzatorii au aparut in piata, in special pe titlurile care de obicei sunt vizate de investitorii straini. Toate cele trei banci listate la BVB au ajuns in topul celor mai tranzactionate companii, printre care s-au strecurat si doua societati de investitii financiare. Banca Comerciala Carpatica a avut o pierdere de 2,7%, nivel apropiat de pierderile inregistrate de celelalte doua banci listate.

Scaderile din sedinta anterioara au fost afectate in continuare si de criza de pe piata creditelor ipotecare din SUA, unde fostul presedinte al Federal Reserve, Alan Greenspan, miliardarul George Soros si guvernatorul Bancii Angliei, Mervyn King, au avertizat ca economia americana si bancile vor continua sa anunte si in urmatoarele luni pierderi provocate de criza creditelor ipotecare din SUA, conform Reuters. Indicele celor cinci societati financiare, BET-FI, a scazut cel mai putin dintre indici, cu 2,09%, iar valoarea tranzactiilor cu actiunile celor cinci SIF au reprezentat 25% din rulajul total al pietei. Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide dintre SIF-uri, cu un rulaj de 1,7 milioane de euro. Actiunile SIF Oltenia au inchis in scadere cu 2,12%, la 4,15 lei. Unul dintre principalii cumparatori pe titlurile BRD a fost SIF Oltenia, care a achizitionat actiuni in valoare de 3,5 milioane de euro, pachetul achizitionat vizand 0,07% din capitalul BRD.

Cele circa 488.000 de actiuni au fost transferate la un pret mediu de 24,8 lei, cu 4,6% sub cotatia de referinta de luni. SIF Oltenia detinea, anterior tranzactiei, o participatie de 5,34% din titlurile bancii. “Cu siguranta, in 2008, vanzatorii ii vor domina pe cumparatori, pentru ca urmeaza un an agitat din punct de vedere politic, dar si economic. Tinta de inflatie de anul acesta a fost ratata si, cu siguranta, va fi ratata si in anul viitor”, a spus Floroiu.

Aceasta este de parere ca anul viitor va fi dominat de vanzatori si pe bursele internationale. “Raliul pe care il vedem pe bursele internationale si care dureaza de patru-cinci ani este pe final. La noi, multe societati sunt mult prea scumpe pentru o economie in care nimeni nu pare sa se implice. Era evident ca si agentiile de rating vor reactiona la ce se intampla in acest moment in Romania”, a spus Floroiu.

Indicele compozit al bursei, BET-C, a inchis in scadere cu 2,21%. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a coborat cu 2,31%, la 9.518,88 de puncte, in special ca urmare a deprecierii titlurilor BRD, Banca Transilvania, Rompetrol Rafinare si Alro. Actiunile Petrom Bucuresti (SNP) au inchis in scadere cu 1,92%, la 0,51 lei, in urma unor schimburi de 2,4 milioane de lei. Titlurile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) s-au depreciat cu 3,64%, la 0,106 lei, pe fondul unor tranzactii de 2,85 lei.

 

Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Taguri:
 

0
COMENTARII
 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!