FMI, statele Uniunii Europene (UE) şi Banca Centrală Europeană au stabilit în luna mai un pachet de salvare de 110 miliarde de euro pentru Grecia, pe o durată de trei ani. În schimbul acestuia, Atena s-a angajat să introducă măsuri stricte de austeritate.
"În pofida sprijinului substanţial de care Grecia a beneficiat până acum, nu este exclus un acord adiţional cu FMI după expirarea celui actual, de trei ani", a afirmat sursa.
FMI şi alţi creditori internaţionali nu vor lăsa Grecia să intre în faliment dacă nu va reuşi să recâştige încrederea investitorilor, chiar dacă respectă condiţiile acordului de asistenţă financiară.
Grecia depinde aproape integral de finanţările primite de la Fond şi UE. Atena nu poate apela la pieţele financiare internaţionale, deoarece costurile împrumuturilor sunt extrem de ridicate.
"FMI se aşteaptă, însă, ca Grecia să revină pe pieţe anul viitor, în condiţii normale. Astfel, Fondul apreciază că nu va fi nevoie de un nou pachet de finanţare", a menţionat sursa.
Analiştii pieţelor financiare se tem că, în pofida reasigurărilor Atenei, Grecia va intra în incapacitate de plată din cauza datoriilor, în cazul în care costul împrumuturilor rămâne la un nivel exagerat de mare după expirarea acordului de finanţate UE/FMI, în 2012. Statul elen se confruntă cu datorii de 300 de miliarde de euro.
FMI nu exclude suplimentarea sprijinului financiar acordat Greciei, dacă va fi nevoie
Publicat la 17.09.2010, 10:50:20
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BVB, după cinci zile de pierderi: BET revine pe creștere, noi speranțe pentru investitori
Piețe financiare
Curs BNR valabil 2 septembrie 2026: 1 euro = 5.2575 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi, 1 septembrie 2026: 1 euro = 5.2586 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa se prăbușește. Scădere dramatică în ultima zi a verii
Piețe financiare
