Sursa: NewsIn | Publicat: 09 iul 2011, 16:27 | Actualizat: 09 iul 2011, 16:22
Magnatul media Rupert Murdoch este aşteptat în Marea Britanie pentru a fi prezent la publicarea ultimei ediţii a tabloidului News of the World, pe care a decis să-l închidă în urma scandalului interceptărilor ilegale a convorbirilor telefonice a peste 4.000 de persoane.
Presa britanică a anunţat iniţial că magnatul australiano-american, în vârstă de 80 de ani, este aşteptat sâmbătă la Londra, dar ulterior a indicat că Murdoch ar putea veni duminică.
Anticipând o creştere a cererii, News of the World şi-a crescut tirajul la 5 milioane de exemplare pentru ediţia sa finală de duminică, potrivit unui editor citat de Sky News. Tirajul obişnuit al celui mai bine vândut tabloid din Marea Britanie era de circa 2,6 milioane de exemplare, dar specialiştii sunt de părere că ediţia de duminică - ultima - se va vinde extrem de bine, mulţi dorindu-şi un exemplar de colecţie.
News of the World apare de 168 de ani.
Într-un e-mail trimis cititorilor, ediţia online a tabloidului anunţă că accesul la articolele de pe site va fi liber duminică, iar abonaţilor li se vor înapoia banii cuveniţi.
Potrivit The Guardian, compania News International a angajat o firmă de consultanţă pentru a explora posibilităţile de a reînfiinţa un tabloid de duminică. Compania a înregistrat deja domeniul de internet sunonsunday.co.uk.
Închiderea tabloidului nu a reuşit să stingă însă scandalul interceptărilor. O a treia persoană - un detectiv particular care ar fi fost angajat de publicaţie - a fost arestat şi apoi eliberat pe cauţiune, la fel şi celelalte două persoane arestate vineri - un fost editor şi fostul redactor-şef, Andy Coulson, fost director de comunicare al premierului David Cameron.
© 2010 MONEY.RO – Marcă a Radio TV Global Network. Toate drepturile rezervate
Vot: 0,0 din 0 voturi